Preşedintele Emmanuel Macron a cerut joi o reangajare a UE în Balcanii de Vest în faţa noilor tensiuni din regiune şi a interferenţei puterilor regionale care urmăresc să destabilizeze Europa, transmite AFP, potrivit agerpres.
“Această regiune este astăzi traversată de noi tensiuni. Istoria se întoarce şi, uneori, chiar şi tragicul”, a afirmat preşedintele Franţei, anunţând o conferinţă europeană dedicată acestei regiuni în luna iunie, în cadrul preşedinţiei franceze a Consiliului UE ce va fi exercitată în prima jumătate a anului 2022.
Citeşte şi: Cum colonizează China Commonwealth-ul – Black News
“Astăzi avem o responsabilitate specială în ceea ce priveşte Balcanii de Vest”, a explicat el în cadrul conferinţei de presă de la Palatul Elysee în care a prezentat priorităţile preşedinţiei franceze.
“Trebuie să avem o politică de reangajare, dar şi de investiţii pentru a promova integrarea economică a acestei regiuni (…) şi, de asemenea, pentru a lupta împotriva interferenţelor, împotriva manipulărilor, care sunt opera mai multor puteri regionale ce urmăresc, prin Balcani, să destabilizeze Europa”, a spus Macron, o referire implicită la Turcia şi Rusia.
“Cred că această muncă, care este o activitate politică şi economică în ceea ce priveşte Balcanii de Vest, este o adevărată agendă de suveranitate pentru Europa noastră, pentru că nu vom putea construi o Europă a păcii în următorii 50 de ani dacă lăsăm Balcanii de Vest în situaţia în care se află astăzi”, a avertizat şeful statului francez.
Citeşte şi: Volodimir Zelenski îi mulţumeşte lui Biden pentru ‘sprijinul ferm’ acordat Ucrainei – Black News
Emmanuel Macron a cerut astfel “clarificarea (perspectivei) europene” a acestor ţări (Albania, Bosnia-Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Kosovo), care este blocată de ani de zile.
În luna octombrie, liderii Uniunii Europene “şi-au reafirmat sprijinul” pentru integrarea Balcanilor de Vest în cadrul unui summit desfăşurat în Slovenia, dar au refuzat să stabilească un calendar, solicitând mai multe reforme, precum şi soluţionarea conflictelor istorice.