Macron promite salarii peste 2000 de euro net pentru debutanţii din învăţământul francez

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis joi salarii de “cel puţin 2000 de euro net” pe lună pentru debutanţii din învăţământ, transmite AFP, potrivit agerpres

În faţa unor responsabili din domeniul educaţiei reuniţi la Universitatea Sorbona din Paris, Macron a vorbit despre continuarea creşterii salariilor, începută în urmă cu doi ani, astfel încât “niciun profesor să nu îşi înceapă cariera” sub nivelul respectiv.


Citește și : Biden anunţă o reducere parţială a creditelor pentru studenţii americani

Astfel va fi posibilă o creştere cu circa 10% a remuneraţiei faţă de nivelul actual, a adăugat preşedintele.

El a propus de asemenea personalului didactic să îşi asume pe bază de voluntariat îndatoriri suplimentare, cum ar fi urmărirea individualizată a elevilor.

Anul acesta, concursurile din învăţământul din Franţa au lăsat peste 4000 de posturi neocupate, conform datelor ministerului educaţiei. În colegii şi licee, unele materii – cum ar fi limba germană, filologia clasică, fizica, chimia şi matematica – sunt departe de a fi acoperite cu personal.

Citește și : Yoon Suk-yeol ordonă actualizarea planurilor militare operaţionale în Coreea de Sud

Dificultăţile de recrutare, legate de atractivitatea scăzută a profesiei, ameninţă să tensioneze începutul anului şcolar.

AFP observă că situaţia nu este specifică Franţei. Un raport parlamentar publicat în iunie arătat că “toate ţările europene se confruntă cu dificultăţi sporite de recrutare, care lasă să se întrevadă o criză reală a atractivităţii europene”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.