Macron răspunde atacurilor încrucișate făcute de Orban și Salvini

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a răspuns miercuri premierului ungar Viktor Orban şi vicepremierului italian şi ministru de interne Matteo Salvini că “au dreptate” să îl vadă ca “principalul lor opozant” din Europa în dosarul privind migranţii, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Nu voi ceda nimic în faţa naţionaliştilor şi a celor care promovează acest discurs al urii. Dacă ei vor să vadă în persoana mea principalul lor opozant, au dreptate”, a spus el, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor în timpul unei vizite în Danemarca.


Citește și: Incendiu la bordul unui feribot din Grecia. Sute de pasageri au fost evacuați

Marţi, la Milano, premierul ungar Viktor Orban l-a numit pe Salvini drept ‘eroul’ său şi l-a desemnat în schimb pe Macron drept principalul său adversar în Europa.

“Există de fapt două tabere în Europa, iar una este condusă de Macron”, a spus Orban.

Cu şapte luni înainte de alegerile europene în care migraţia va fi una din temele centrale de discuţie, el l-a acuzat pe preşedintele francez că este “în fruntea forţelor politice care susţin imigraţia”, în timp ce el vrea “stoparea imigraţiei ilegale”.

“Dacă se consideră că există în Franţa un inamic al naţionalismului, al politicii urii, al unei Europe care trebuie să plătească doar pentru ce ne convine şi care nu impune nicio formă de responsabilitatea şi de solidaritate, atunci ei au dreptate”, a răspuns miercuri Macron.

Citește și: Iranul a arestat zeci de spioni infiltrați în agențiile de stat

“În următoarele zile şi luni, va trebui să luăm decizii în profunzime pentru a trata subiectul migraţiei. Acest lucru presupune seriozitate şi spirit de responsabilitate, rămânând ataşaţi valorilor noastre, cum ar fi dreptul de azil, cu o adevărată politică faţă de ţările de origine şi în interior. Nu este ceea ce ne propun domnii Orban şi Salvini”, a detaliat el.

La 20 septembrie, la Salzburg, în Austria, va avea loc un Consiliu European pe această temă care divizează blocul comunitar.

“Se structurează o opoziţie puternică între naţionalişti şi progresişti” în Europa, a mai spus Macron, care se află în turneu în Danemarca şi Finlanda în încercarea de a găsi aliaţi pentru constituirea unui ‘arc progresist’ în Europa în faţa guvernelor naţionaliste şi populiste.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.