X

Macron și Rouhani vor coopera în scopul menţinerii acordului nuclear cu Iranul

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi omologul său iranian, Hassan Rouhani, s-au angajat miercuri, într-o convorbire telefonică, să coopereze în scopul menţinerii acordului nuclear din 2015, a doua zi după ce preşedintele american, Donald Trump, a anunţat retragerea SUA din acest acord, transmit Reuters, AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Cei doi lideri “au convenit să-şi continue eforturile comune în direcţia tuturor statelor interesate în vederea aplicării în continuare a acordului nuclear şi a menţinerii stabilităţii regionale”, a indicat într-un comunicat preşedinţia franceză.

Citește și : Putin vrea să „caute soluţii” în Orientul Mijlociu împreună cu premierul israelian Netanyahu

Preşedintele francez i-a dat asigurări omologului său iranian că Parisul rămâne angajat faţă de acest acord “în toate aspectele sale” şi a “subliniat importanţa ca Iranul să procedeze la fel”, potrivit comunicatului.

Emmanuel Macron şi-a exprimat totodată dorinţa de a avea o “amplă discuţie” cu privire la activităţile nucleare ale Iranului după ce actualul acord va expira, în 2025, precum şi cu privire la programul iranian de rachete balistice şi problemele generale din Orientul Mijlociu.

Citește și : Irakul critică decizia „pripită” a lui Trump cu privire la retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul

Tags: Donald TrumpEmmanuel MacronHassan RouhaninuclearSUA
Categorii: DiasporaSinteze