X

Macron, ‘săgeata’ lui Biden pentru un summit cu Putin

Liderul american Joe Biden i-a cerut preşedintelui francez Emmanuel Macron să-i facă lui Vladimir Putin o ofertă privind un summit între cei doi şefi de stat, a declarat luni un oficial al preşedinţiei franceze, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Schimbăm încet cursul lucrurilor. Creăm o perspectivă diplomatică pe care Kremlinul o acceptă”, a declarat consilierul prezidenţial francez.

Citeşte şi: Pfizer RENUNŢĂ la cererea de aprobare a vaccinului său în India – Black News

“El este un facilitator”, a mai spus consilierul preşedintelui francez despre rolul lui Macron.

Anterior, preşedinţia franceză a anunţat că Biden şi Putin au fost de acord, în principiu, cu un summit privind criza din Ucraina, ceea ce ar putea oferi o cale de ieşire din una dintre cele mai periculoase crize din Europa din ultimele decenii, notează Reuters.

Kremlinul a replicat că Putin şi Biden pot oricând să convină asupra unei discuţii telefonice sau a unei întâlniri, dar a precizat că nu există la acest moment planuri concrete pentru un summit.

Potrivit AFP, Palatul Elysee a afirmat luni că un summit între cei doi lideri este “posibil”, dar ţine de preşedintele rus “să-şi facă alegerea” pentru ca el să se concretizeze.

Citeşte şi: Noi desfăşurări de trupe şi vehicule blindate în apropierea Ucrainei – Black News

“Este posibil astăzi să ne îndreptăm către un summit, să reunim părţile implicate”, a menţionat preşedinţia franceză, după o serie de discuţii în acest sens între Emmanuel Macron şi cei doi omologi.

“Acum, rămâne ca preşedintele Putin să-şi facă alegerea”, a adăugat aceasta, subliniind că “situaţia rămâne foarte periculoasă”.

Tags: Emmanuel MacronfrantaJoe BidenkremlinPalatul ElyseerusiaSUAucrainaVladimir Putin
Categorii: Externe