X

Macron salută ‘curajul’ şi ‘demnitatea’ poporului grec în timp crizei economice

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat luni, într-o postare pe Twitter, ‘curajul’ şi ‘demnitatea’ poporului grec în timp crizei economice, în contextul în care Grecia a încheiat luni în mod oficial cel de-al treilea program de ajutor financiar, la fel de strict precum celelalte programe nepopulare sub care a trăit din 2010, informează AFP, scrie agerpres.

‘Încheierea astăzi a programului de sprijin înseamnă pentru poporul grec ieşirea din criză, pe care a înfruntat-o cu o demnitate şi un curaj care atrag respectul’, a scris preşedintele francez pe Twitter.

Citește și : Italia permite andocarea navei cu migranţi în Sicilia, dar cere distribuirea lor între alte state din Uniunea European

El a asigurat că ‘Franţa rămâne de partea acesteia pentru ca noi să construim împreună, cu partenerii noştri, viitorul Uniunii Europene’.

După ce a primit de la creditorii săi (FMI, UE şi BCE) împrumuturi de 289 miliarde de euro în cadrul a trei programe de asistenţă (2010, 2012 şi 2015), Grecia a realizat în schimb o serie de reforme radicale, ceea ce a făcut să piardă un sfert din PIB-ul său în opt ani, pe fondul unei explozii a şomajului, care rămâne la 20% după atingerea unui maxim de 27,5% în 2013.

Grecia este ultima ţară, după Portugalia, Irlanda şi Cipru, care încheie programe de asistenţă financiară internaţională. Prin aceste programe s-a evitat prăbuşirea lor economică în timpul crizei, ceea ce ar fi riscat să afecteze şi zona euro în ansamblu.

Citește și : Republica Moldova nu va negocia un nou acord cu Gazprom (ministru moldovean)

Tags: ajutor financiarBCEEmmanuel MacronFMIfrantagreciatwitterUE
Categorii: Diaspora