X

Macron salută ‘diplomaţia echilibrată’ a Irakului

Preşedintele Emmanuel Macron a lăudat “diplomaţia echilibrată” a Irakului într-o conversaţie telefonică cu premierul Mustafa al-Kadhimi despre care a informat sâmbătă preşedinţia franceză, transmite AFP, potrivit agerpres

Preşedintele Macron, care “a reamintit dorinţa sa de a-şi continua angajamentul faţă de stabilitatea şi securitate din Orientul Mijlociu”, a încurajat în special “facilitarea desfăşurării de discuţii la Bagdad între puterile regionale”, în cadrul conversaţiei telefonice care a avut loc vineri.

Citește și : Proteste la graniţa Belarusului cu Polonia şi Lituania. Se cer sancţiuni împotriva lui Lukaşenko

“Şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru prim-ministru în efortul său de a calma şi de a menţine Irakul departe de tensiunile regionale”, conform comunicatului dat publicităţii de Palatul Elysee.

Totodată, Emmanuel Macron i-a comunicat interlocutorului “îngrijorarea sa faţă de ultimele evenimente petrecute la Bagdad”, fără a preciza alte detalii.

Pe 25 mai, doi protestatari au fost împuşcaţi mortal şi zeci de persoane au fost rănite în Bagdad în ciocnirile izbucnite ca urmare a unui miting organizat în memoria activiştilor pro-democraţie asasinaţi în ultima perioadă, conform informaţiilor furnizate de poliţişti şi surse medicale.

De la declanşarea revoltei populare fără precedent în octombrie 2019, peste 70 de activişti au fost victime ale unor asasinate sau tentative de asasinare, în timp ce alţi zeci au fost răpiţi.

Citește și : O biserică ortodoxă sârbă construită ilegal în apropiere de Srebrenica a fost demolată

Nimeni nu şi-a asumat răspunderea pentru aceste atacuri, dar activiştii pro-democraţie sunt convinşi că numele ucigaşilor sunt cunoscute de serviciile de securitate irakiene, dar făptaşii nu sunt arestaţi în pofida promisiunilor guvernului, deoarece au legătură cu statul învecinat Iran, care operează în Irak.

Tags: bagdadEmmanuel MacronIrakMustafa al-Kadhimi
Categorii: DiasporaSinteze