Macron se va întâlni cu primarii localităţilor afectate de violenţe

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron intenţionează să se întâlnească marţi cu peste 200 de primari ale căror comunităţi au fost afectate în mod special de protestele violente din Franţa, transmite DPA, potrivit agerpres.

Macron are prevăzute luni întrevederi cu preşedinţii celor două camere ale parlamentului francez, Senatul şi Adunarea Naţională, au relatat postul BFMTV şi cotidianul Le Parisien duminică noaptea, după o şedinţă de urgenţă a şefului statului cu premierul Elisabeth Borne, cu ministrul de interne Gerald Darmanin şi cu ministrul justiţiei Eric Dupond-Moretti.


Citeşte şi: Armata Chinei e concepută pentru a preveni orice potențial Prigojin – Black News

De câteva zile în mai multe oraşe din Franţa au loc proteste care au degenerat în violenţe, după moartea unui băiat de 17 ani în timpul unui control în trafic efectuat de poliţie la Nanterre, în suburbiile Parisului.

Incidentul a amplificat furia din Franţa legată de violenţa poliţiei şi rasismul sistemic.

Preşedintele Macron a acuzat social media că alimentează această violenţă, menţionând în special Snapchat şi TikTok, platforme pe care se organizează “adunări violente”.

Citeşte şi: Prigojin în Belarus: un succes pe care Alexandr Lukaşenko riscă să-l regrete – Black News

Guvernul francez a anunţat că va consolida şi controalele vamale pentru a opri intrarea în ţară a produselor pirotehnice, iar ministrul justiţiei Eric Dupond-Moretti a emis un ordin prin care sunt interzise ieşirile minorilor pe timpul nopţii şi a luat măsuri pentru “consolidarea audierilor imediate” ale persoanelor violente deferite instanţelor.

Adolescentul ucis, pe nume Nahel, în vârstă de 17 ani şi cu un cazier încărcat, a fost oprit de poliţişti la un control rutier la Nanterre, în regiunea pariziană. Neavând permis de conducere, el a încercat să se sustragă controlului şi a fost împuşcat de un poliţist, care acum este cercetat penal. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu secretarul general al ONU, António Guterres

Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu secretarul general al ONU, António Guterres „Suntem mai puternici atunci când suntem uniți, iar acest lucru se...

H&M, al doilea cel mai mare retailer de modă din lume, a ratat previziunea privind profitul; Acțiunile, în scădere cu 8%

H&M, al doilea cel mai mare retailer de modă din lume, a ratat previziunea privind profitul; Acțiunile, în scădere cu 8% Acţiunile H&M au scăzut...

A fost semnat contractul de construcție a primului pod nou peste Prut la Ungheni

A fost semnat contractul de construcție a primului pod nou peste Prut la Ungheni Contractul de proiectare și construcție a primului pod nou peste Prut...

Româncă UCISĂ în Italia! Criminalul are doar 17 ani

Româncă UCISĂ în Italia! Criminalul are doar 17 ani Un tânăr de 17 ani a fost arestat pentru uciderea unei femei de 42 de ani,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.