Macron şi Merkel aşteaptă explicaţii din partea SUA şi a Danemarcei după spionarea aliaţilor europeni

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel le-au cerut luni SUA şi Danemarcei să-şi explice acţiunile după apariţia unor informaţii privind spionarea unor responsabili de rang înalt, printre care şi cancelarul german, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

“Dacă informaţia este corectă (…) nu este un lucru acceptabil între aliaţi” şi “încă şi mai puţin între aliaţi şi parteneri europeni”, a reacţionat la finalul unui summit virtual franco-german al celor două guverne preşedintele francez, ale cărui afirmaţii au fost aprobate de cancelarul german.


Citește și : Londra grăbeşte RELOCAREA afganilor care au ajutat trupele britanice

“Sunt ataşat legăturii de încredere care îi uneşte pe europeni şi pe americani” şi “nu există loc între noi pentru suspiciune”, a adăugat el.

“De aceea, ceea ce aşteptăm este claritate completă. Le-am cerut partenerilor noştri danez şi american să ne dea toate informaţiile privind aceste dezvăluiri şi privind aceste fapte trecute şi suntem în aşteptarea răspunsurilor”, a mai afirmat Macron.

“Nu pot decât să mă asociez afirmaţiilor lui Emmanuel Macron”, a răspuns Angela Merkel. “Am fost liniştită de faptul că guvernul danez, şi ministrul danez al apărării, a anunţat foarte clar ce cred despre aceste lucruri (…) Este o bază bună nu doar pentru a clarifica faptele, dar şi pentru a stabili relaţii de încredere”, a adăugat ea.

Duminică, în urma unei anchete comune, presa daneză şi europeană a relatat că Statele Unite au spionat responsabili politici din Europa, printre care cancelarul german Angela Merkel, din 2012 până în 2014, cu ajutorul serviciilor daneze de informaţii.

Postul danez Danmarks Radio (DR) a informat că Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) s-a conectat la cablurile de telecomunicaţii daneze pentru a spiona responsabili de prim-plan şi oficiali cu rang înalt din Germania, Suedia, Norvegia şi Franţa.

Pentru a face acest lucru, NSA a beneficiat de colaborarea serviciilor daneze de informaţii militare FE.

DR a dezvăluit aceste informaţii după o anchetă desfăşurată în comun cu canalul suedez SVT, canalul norvegian NRK, canalele germane NDR, WDR şi cotidianul Suddeutsche Zeitung, precum şi cu jurnalul francez Le Monde.

Ministrul danez al apărării, Trine Bramsen, care a fost numită în funcţie în iunie 2019, a fost informată despre caz în august 2020, potrivit DR.

Cancelarul Angela Merkel, ministrul german de externe din acea perioadă, Frank-Walter Steinmeier, şi liderul opoziţiei de atunci, Peer Steinbruck, se află printre persoanele spionate de NSA, potrivit DR.

Citește și : Marea Britanie este în pragul unui nou val de infectări

NSA a putut accesa mesajele text, apelurile telefonice şi traficul pe internet, inclusiv căutări, chaturi şi servicii de mesagerie.

Spionajul NSA a fost semnalat într-un raport intern al FE purtând numele de cod “Operaţiunea Dunhammer” şi prezentat conducerii FE în mai 2015, potrivit DR. Canalul danez a precizat că informaţiile sale au fost confirmate de nouă surse care au avut acces la informaţii clasificate ale FE şi a precizat că dezvăluirile au fost confirmate independent de alte câteva surse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.