Macron și prințul moștenitor saudit: interese nu întotdeauna convergente

Publicat:

Șeful statului l-a primit vineri pe prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman. Pe agenda discuțiilor – războiul din Ucraina, dar și situația din Iran sau Liban

 

Aflat în mijlocul unei ofensive diplomatice, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, intenționează să profite de săptămâna pe care o va petrece în capitala Franței pentru a promova candidatura țării sale la organizarea Expoziției Mondiale 2030. La fel ca și la vizita din iulie 2022, deși încearcă să-și reabiliteze imaginea în străinătate după uciderea, în 2018, a jurnalistului Jamal Khashoggi la consulatul saudit din Istanbul de către agenții trimiși de la Riad, a fost huduit de organizațiile pentru drepturile omului, În ciuda unei reputații care rămâne afectată de acest eveniment, prințul în vârstă de 37 de ani, supranumit „MBS”, știe că este o placă turnantă și desfășoară o diplomație totală pentru a promova interesele economice ale regatului și Viziunea 2030, strategia de dezvoltare post-petrol propusă de el, scrie LE MONDE, potrivit RADOR.


„Prințul moștenitor saudit crește în importanță, se autonomizează față de Statele Unite și, cel puțin în Orientul Mijlociu, nimic nu se face fără saudiți. Prin urmare, este important să tratezi cu el, este realpolitik. Dar ar trebui oare să ne așteptăm la o schimbare de direcție, ca în dosarul libanez? Nu prea cred”, a comentat o persoană familiarizată cu dosarul saudit.

Discuțiile de la Palatul Elysee dintre Mohammed Ben Salman și Emmanuel Macron, care vorbesc regulat la telefon, a fost o oportunitate pentru o privire de ansamblu asupra relațiilor bilaterale și a problemelor actuale. Palatul Elysée a promis că va ridica problema execuțiilor în Regat, după ce Amnesty International a avertizat cu privire la „o escaladare gravă a utilizării pedepsei cu moartea” și, în special, despre soarta a șapte tineri saudiți, condamnați la moarte pentru așa-numite infracțiuni comise când erau minori. Numărul execuțiilor au crescut de șapte ori în ultimii trei ani.

Într-un comunicat de presă emis după întâlnire, Palatul Elysée a menționat doar „atașamentul Franței față de valorile universale”.

Speranța că MBS va pune presiune asupra Rusiei

În chestiunea conflictului din Ucraina, o problemă prioritară pentru Paris, președintele Macron încearcă să convingă Arabia Saudită să-și folosească influența asupra Rusiei pentru a găsi o cale de ieșire din criză care să păstreze suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Ca parte a parteneriatului său cu Moscova în cadrul OPEC+ – Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații acestora – Riadul continuă totuși să acorde Rusiei cota sa de extracție, reducând în același timp propria producție pentru a menține prețurile ridicate la țiței.

Invitația făcută de MBS președintelui Zelenski de a se adresa Ligii Arabe la Jeddah pe 19 mai a fost salutată ca un „punct de cotitură” de către Macron. „Arabia Saudită este una dintre puținele țări care poate media între Rusia și Ucraina, pentru că are canale de comunicare cu ambele capitale”, sugerează analistul saudit Mohammed Alyahya, afiliat la Harvard Kennedy School.

De asemenea, președintele Macron l-a sondat pe MBS în legătură cu normalizarea diplomatică cu Iranul și schița unui nou echilibru regional. Șeful diplomației saudite, prințul Fayçal Ben Farhan, este așteptat sâmbătă la Teheran pentru a inaugura o nouă ambasadă. După ce a convenit o încetare a focului în Yemen și a făcut eforturi pentru reabilitarea președintelui sirian Bashar Al-Assad în Liga Arabă, Riad așteaptă gesturi din partea Teheranului. Regatul nu s-ar opune, însă, unui acord între Statele Unite și Iran pentru limitarea îmbogățirii uraniului în schimbul eliberării de fonduri, asupra căruia sunt în desfășurare negocieri, potrivit presei americane.

Interesele Riadului și Parisului nu sunt aliniate în problemele regionale. Emmanuel Macron nu este pregătit să cedeze presiunilor saudite de a restabili relațiile cu guvernul sirian și de a reduce sancțiunile împotriva Damascului. În ciuda solicitărilor insistente din partea șefului statului francez, Mohammed Ben Salman nu vrea să se implice în dosarul libanez, în timp ce Jean-Yves Le Drian, numit emisar special pentru Liban de către Macron, este așteptat la Beirut să găsească o ieșire din actualul blocaj politic. „Arabia Saudită nu este dornică să se implice în dosarul libanez sau să salveze financiar Libanul până când nu vor exista reforme substanțiale”, a spus analistul saudit Mohammed Alyahya.

O vizită de promovare

„Acesta nu este nașterea unui parteneriat strategic franco-saudit. Scopul acestei vizite este înainte de toate promovarea personală a prințului saudit”, notează un bun cunoscător al dosarului. Luni va avea loc o recepție sub patronajul lui Mohammed Ben Salman la Grand Palais, pe Champ-de-Mars, pentru promovarea candidaturii Riadului la Expo 2030, în prezența delegaților cu drept de vot din statele membre ale Biroului Internațional al Expoziţiei, care au venit la Paris pentru adunarea generală a organismului interguvernamental. „MBS vrea să profite de această ocazie pentru a face lobby”, continuă sursa.

Franța susține candidatura regatului saudit în fața Italiei, Coreei de Sud și Ucrainei. Summit-ul pentru un nou pact financiar global, care va avea loc la Paris pe 22 și 23 iunie, va fi, de asemenea, o oportunitate pentru prințul moștenitor de a-i curta pe cei aproximativ cincizeci de șefi de stat și de guvern prezenți, în special cei din Africa, al căror vot va fi decisiv atunci când Expo 2030 va fi decis în noiembrie. Arabia Saudită ar putea face un gest prin finanțarea acestei inițiative a președintelui francez de a lupta împotriva sărăciei și a schimbărilor climatice.

Găzduirea Expo 2030 la Riad ar fi o vitrină grozavă pentru a arăta lumii transformarea regatului. Ca parte a planului Vision 2030, MBS s-a angajat într-o serie de reforme economice și sociale pentru a diversifica economia, de la turism la sport și la tranziția energetică.

O mare delegație de miniștri și oameni de afaceri îl însoțește la Paris pentru a promova oportunități de investiții, precum președintele fondului suveran de stat, Yasser Al-Rumayyan. „MBS ar trebui să meargă și la show-ul aerian Le Bourget [care are loc între 19 și 25 iunie] pentru a promova noua companie saudită, Riyadh Air. Va anunța cu această ocazie achiziții de aeronave Airbus? Asta se speră, după ce Boeing a câștigat primele comenzi”, conchide sursa apropiată dosarului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șeful Biroului Vamal Nord și alți cinci vameși, arestați pentru 30 de zile

Șeful Biroului Vamal Nord și alți cinci vameși, arestați pentru 30 de zile Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) a emis astăzi mandate de arestare pe un...

EURO 2024: UEFA va aplica la toate competiţiile sale principiul ca doar căpitanul să discute cu arbitrii

EURO 2024: UEFA va aplica la toate competiţiile sale principiul ca doar căpitanul să discute cu arbitrii Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) va aplica, din...

Sisteme auto multimedia, stație de încărcare auto și aparate de etichetare, depistate tăinuite într-un autobuz ce venea din Germania

Sisteme auto multimedia, stație de încărcare auto și aparate de etichetare, depistate tăinuite într-un autobuz ce venea din Germania Funcționarii postului vamal Leușeni au supus...

Caz revoltător în România. O fetiță de doar 3 ani a ajuns la spital, drogată cu marijuana

Caz revoltător în România. O fetiță de doar 3 ani a ajuns la spital, drogată cu marijuana O fetiță de doar trei ani a ajuns...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.