Macron şi Scholz afirmă că autorităţile ruse trebuie să dea socoteală pentru crimele comise la Bucea

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au cerut duminică să se facă lumină în legătură cu crimele comise de armata rusă în oraşul ucrainean Bucea, în apropiere de Kiev, şi ca vinovaţii să fie traşi la răspundere, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Macron a denunţat imaginile “insuportabile” venite de la Bucea, oraş unde au fost descoperite numeroase cadavre după retragerea trupelor ruse, şi a afirmat că “autorităţile ruse vor trebui să dea socoteală pentru aceste crime”.


Citește și : Peste 200 de persoane au fost arestate în Rusia în timpul protestelor împotriva războiului

“Imaginile care ne parvin de la Bucea, oraş eliberat în apropiere de Kiev, sunt insuportabile”, a scris şeful statului francez pe Twitter, denunţând uciderea “cu laşitate” a sute de civili pe stradă.

La rândul său, într-o declaraţie scurtă transmisă de serviciul său de presă, Scholz a cerut să se facă lumină în legătură cu “crimele comise de armata rusă” la Bucea.

“Autorii acestor crime şi cei care le-au comandat trebuie traşi la răspundere”, a adăugat el, cerând în special ca organizaţiile internaţionale să aibă acces în regiune “pentru a documenta aceste atrocităţi”.

Cadavrele a 57 de persoane au fost descoperite într-o groapă comună la Bucea, unde numeroase trupuri neînsufleţite fuseseră deja găsite sâmbătă pe străzi, a declarat duminică şeful echipelor locale de intervenţie, arătând locul unei echipe de jurnalişti ai AFP.

Citește și : Minele din Marea Neagră reprezintă un ‘risc serios’ pentru activitatea maritimă (Ministerul britanic al Apărării)

Scholz a denunţat “imaginile teribile şi oribile” de la Bucea: “Străzi pline de cadavre. Trupuri neînsufleţite îngropate sumar. Printre victime se numără femei, copii şi persoane în vârstă”.

Şi miniştrii de externe ai celor două ţări au condamnat anterior cu fermitate actele comise de armata rusă asupra civililor în mai multe oraşe din Ucraina, inclusiv la Bucea, spunând că, dacă vor fi confirmate, ele reprezintă “crime de război”, iar cei vinovaţi vor trebui traşi la răspundere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

VIDEO – Campania electorală care a înfuriat Kievul: ‘Spune nu războiului – Alege pacea’

VIDEO - Campania electorală care a înfuriat Kievul: 'Spune nu războiului – Alege pacea' Ministerul ucrainean de Externe a condamnat joi o serie de reclame...

Blinken cere Chinei să pună capăt ‘alimentării maşinii de război ruse’ în Ucraina

Blinken cere Chinei să pună capăt 'alimentării maşinii de război ruse' în Ucraina Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul vineri că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.