X

Macron şi Scholz reconciliaţi la Bruxelles

Cancelarul german, Olaf Scholz, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, au afişat o anumită dorinţă de destindere în cursul nopţii de joi spre vineri la Bruxelles, după tensiunile care au izbucnit la lumina zilei între Paris şi Berlin, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Cooperarea dintre Germania şi Franţa, precum şi dintre cancelar şi preşedinte, este intensă şi fructuoasă”, a declarat liderul german la finalul primei zile a unui summit european care a condus la o foaie de parcurs comună pentru a încerca să facă să coboare preţul energiei.

Citeşte şi: Ambasadorul Italiei critică coperta revistei The Economist pentru folosirea ‘celor mai vechi stereotipuri’ – Black News

Întrebat despre fricţiunile cu şeful statului francez, care şi-a înmulţit joi înţepăturile şi a avertizat împotriva unei posibile izolări a Germaniei, Olaf Scholz a reamintit că se văd “regulat” şi au stabilit deja o nouă întâlnire miercuri la Paris.

Întrevederea de săptămâna viitoare înlocuieşte, însă, un consiliu de miniştri franco-german, amânat din cauza dezacordurilor în numeroase dosare.

Cancelarul german a dat asigurări că “în niciun caz” nu s-a simţit izolat în timpul lungilor şi laborioaselor discuţii privind energia.

Ajunşi foarte divizaţi la Consiliul Uniunii Europene, cei doi lideri au avut joi o întâlnire de o jumătate de oră între patru ochi, fără consilieri, înainte de a se alătura celorlalţi lideri ai UE.

Citeşte şi: Pentagonul facilitează accesul femeilor din armată la avort – Black News

Această întâlnire “a permis clarificarea multor lucruri” pentru “a avea acordul Germaniei” asupra textului final, şi-a exprimat Emmanuel Macron satisfacţia în faţa presei, estimând că Franţa şi-a jucat “rolul” creând “unitate între poziţii”.

“Nu avem întotdeauna aceleaşi poziţii, ceea ce este normal”, a spus el din nou, părând să minimizeze dezacordurile care au fost subliniate de tabăra franceză înainte şi în timpul summitului.

Tags: berlinbruxellesConsiliul Uniunii EuropeneEmmanuel MacronfrantagermaniaOlaf Scholzparis
Categorii: Diaspora