X

Macron sigură Tunisia de sprijin, pe fondul turbulenţelor politice traversate de statul nord-african

Preşedintele francez Emmanuel Macron a asigurat Tunisia de sprijinul său pe fondul crizei politice pe care o traversează această ţară, informează duminică dpa, potrivit agerpres

Franţa va fi alături de tunisieni în acest moment crucial pentru suveranitatea şi libertatea ţării, a declarat preşedintele Macron într-o convorbire telefonică cu omologul tunisian Kais Saied, potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă de Palatul Elysee.

Citește și :  Demonstraţii în Italia și Franța împotriva introducerii certificatului verde

Fosta putere colonială menţine încă relaţii strânse cu ţara nord-africană.

Potrivit comunicatului, preşedintele tunisian a anunţat în schimb că va prezenta în curând o foaie de parcurs pentru acţiuni ulterioare destinate rezolvării crizei.

Preşedintele Kais Saied l-a demis pe premierul Hichem Mechichi în urmă cu aproape două săptămâni şi a suspendat activitatea parlamentului pentru o perioadă iniţială de 30 de zile.

Mai mulţi critici ai preşedintelui au fost arestaţi sau plasaţi în arest la domiciliu.

Potrivit observatorilor, arestările politicienilor în cauză au fost până acum întotdeauna legate de proceduri mai vechi.

Citește și :  Sicilia declară stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

Între timp, preşedintele Saied a numit o serie de miniştri, dar încă nu un nou şef al guvernului.

Tunisia se confruntă cu o criză economică severă de mult timp şi a fost puternic afectată de pandemia de COVID-19. Franţa şi alte ţări îi furnizează vaccinuri, aparate de respirat şi alte materiale medicale.

Tags: Emmanuel MacronKais SaiedPalatul ElyseeTunisia
Categorii: Diaspora