X

Macron spune că bombardarea Siriei a fost făcută pentru ‘onoarea comunităţii internaţionale’

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apărat marţi, la Strasbourg, într-un discurs rostit în faţa Parlamentului European, loviturile aeriene lansate de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa împotriva locaţiilor cu arme chimice din Siria, subliniind că cele trei state “au intervenit pentru onoarea comunităţii internaţionale”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Să privim principiile noastre şi să ne întrebăm unde vrem să ajungem: aceste lovituri nu rezolvă nimic, însă ele pun capăt unui sistem cu care noi eram obişnuiţi şi anume, într-un anumit fel, tabăra dreptăţii ar fi devenit tabăra celor slabi”, a declarat Emanuel Macron în faţa eurodeputaţilor.

Vezi şi: O prostituată de lux, care ameninţa cu dezvăluiri explozive, este judecată în Thailanda

Răspunzând la întrebările unora dintre eurodeputaţi privind Siria, şeful statului francez a declarat că Washingtonul, Londra şi Parisul au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă “pentru onoarea comunităţii internaţionale, într-un cadru legitim, multilateral, într-o manieră ţintită, fără victime” pentru “a distruge trei situri de producţie şi prelucrare a armelor chimice”.

El a precizat că Franţa va continua “să depună eforturi pentru o soluţie politică incluzivă pentru Siria, discutând cu toate părţile – Rusia, Turcia, Iran, regimul de la Damasc şi toate forţele de opoziţie – pentru a construi Siria de mâine şi pentru a repara această ţară”.

“Dar nu vom construi Siria de mâine dacă ne întoarcem privirea pentru a o lăsa regimului Bashar al-Assad şi aliaţilor săi după ce aceştia îşi vor termina munca murdară pe care o fac. Vă spun sincer”, a adăugat el, adresându-se deputaţilor europeni pe un ton combativ.

Citeşte şi: Donald Trump mai pierde un om-cheie la Casa Albă

De asemenea, Macron “a invitat toate ţările să se alăture efortului umanitar de a ajuta populaţia civilă din Siria”.

Parisul a anunţat deblocarea a 50 de milioane de euro pentru a ajuta ONG-uri să intervină pe teren. Reprezentanţi ai acestor organizaţii neguvernamentale au fost primiţi luni seara la Palatul Elysee.

SUA, Franţa şi Marea Britanie au lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă lovituri de represalii împotriva capacităţilor de producţie şi de stocare a armelor chimice ale regimului Bashar al-Assad, ca urmare a presupusului atac chimic din 7 aprilie în localitatea rebelă Douma, în Ghouta Orientală, în apropiere de Damasc.

Atacurile occidentale, de o amploare inedită, au intervenit în pofida prezenţei în Siria a anchetatorilor OIAC, care şi-au început duminică misiunea în cel mai mare secret. Aceşti experţi au mandat să ancheteze cu privire la eventuala utilizare a armelor chimice, dar nu şi să-i indentifice pe autorii presupusului atac.

Tags: damascDouma (Ghouta Orientală)Emmanuel MacronfrantaIranmarea britanieParlamentul EuropeanrusiasiriaStrasbourgSUAturcia
Categorii: Diaspora