X

Macron va efectua o nouă vizită în Liban, pe 1 septembrie

Preşedintele francez Emmanuel Macron va efectua o nouă vizită în Liban, pe 1 septembrie, după cum a anunţat în timpul vizitei pe care a întreprins-o la Beirut după explozia ce a devastat capitala libaneză la 4 august, a confirmat miercuri Palatul Elysee, informează AFP, potrivit agerpres.

Şeful statului francez va sosi la Beirut luni seara, înainte de o zi de marţi încărcată, ce va fi consacrată “urmăririi ajutorului pentru reconstrucţie” şi problemelor politice, în condiţiile în care Libanul este în căutarea unui nou guvern, a precizat preşedinţia franceză.

Citește și : Mii de persoane au primit rezultate greşite la teste pentru COVID-19 în Suedia

Emmanuel Macron a fost primul lider străin care s-a deplasat la Beirut, pe 7 august, la trei zile după uriaşa explozie care a avut loc în portul capitalei libaneze şi care a aruncat în aer mai multe mii de tone de nitrat de amoniu, explozie ce s-a soldat cu circa 180 de morţi şi care a distrus cartiere întregi.

După aceasta, Macron a co-organizat o videoconferinţă internaţională, pe 9 august, ai cărei participanţi s-au angajat pentru un ajutor de 250 de milioane de euro, dintre care 30 de milioane din partea Franţei.

În timpul primei sale vizite, Emmanuel Macron a îndemnat autorităţile libaneze să se angajeze la reforme structurale pentru a putea beneficia de finanţări internaţionale cruciale pentru relansarea economiei, în plin colaps de mai multe luni.

Citește și : Melania Trump cere încă patru ani pentru ‘Donald’: ‘Nu doar vorbeşte, el obţine rezultate!’

De atunci, în faţa furiei străzii, care consideră clasa politică responsabilă de explozie, guvernul condus de Hassan Diab a demisionat la 10 august.

Autorităţile libaneze au reimpus pe 21 august măsuri de izolare, după o puternică majorare a numărului de contaminări.

Tags: BeirutLibanMacronPalatul Elysee
Categorii: DiasporaSinteze