Madonna, aspru criticată pentru mesajul politic de pe scena Eurovision

Publicat:

Minstrul israelian al Culturii, Miri Regev, a criticat-o, duminică, pe Madonna, pentru mesajul politic prezentat de aceasta pe scena Eurovision cu ajutorul dansatorilor săi, relatează AFP, potrivit news.ro .

“A fost o greşeală. Nu se poate să implicăm politica într-un eveniment cultural, cu tot respectul pentru Madonna”, a spus Regev la o reuniune a miniştrilor.


Citește și : Jeremy Corbyn afirmă că nu va susţine noul acord privind Brexitul

Întrebată de jurnalişti în legătură cu momentul prezentat de Madonna, Miri Regev, care nu a fost prezentă la finala Eurovision, sâmbătă seară, la Tel Aviv, a criticat şi reţeaua israeliană Kan pentru că a arătat drapelele Palestinei pe ecran, ceea ce nu ar fi trebuit.

La concursul muzical Eurovision, înainte de anunţarea rezultatelor, Madonna a cântat piesele „Like a Prayer” şi „Future”, aceasta din urmă împreună cu rapperul Quavo.

În timpul piesei “Future”, o pereche de dansatori, unul cu drapelul Palestinei, celălalt cu al Israelului pe spate, a urcat mai multe trepte ţinându-se de mâini, într-un aparent mesaj de pace în regiune.

Un mesaj politic a existat şi la anunţarea rezultatelor, în momentul în care s-au anunţat punctele pentru Islanda membrii grupului Hatari afişând fulare pe care scria Palestina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.