X

Madridul ameninţă că trimite poliţia naţională să facă ordine în Catalonia

Ministrul spaniol de Interne, Fernando Grande-Marlaska, a amenințat că va cere intervenția poliției naționale în Catalonia, dacă poliția locală nu va depune mai mult efort pentru a opri protestele din regiune, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Oficialul spaniol a acuzat poliția locală din Catalonia că nu a luat nicio măsură pentru a opri protestele pro-independeță, în urma cărora autostrada AP-7 a fost blocată mai mult de 15 ore sâmbătă.

Citeşte şi: O rusoaică este acuzată de spionaj în SUA

Implicarea poliției naționale în regiune ar reprezenta o continuare a problemei, deoarece Catalonia deține propria administrație, iar potrivit sondajelor, cel puțin jumătate din catalani doresc independență față de Spania.

“Amenințările serioase la adresa ordinii publice și securității traficului, așa cum am văzut în ultimele câteva zile, cer o intervenție din partea poliției regionale. Dacă acest lucru nu se întâmplă, Guvernul va cere o intervenție din partea poliției naționale”, a declarat oficialul.

Nu există încă un răspuns din partea autorităților catalane.

Citeşte şi: Cutremur puternic la nord de Antarctica

Tags: autostrada AP-7cataloniaFernando Grande-Marlaskamadridpolitieprotestespania
Categorii: Diaspora