Madridul va continua să conducă direct regiunea Catalonia. Carles Puigdemont nu va reveni la conducere ( Mendez de Vigo)

Publicat:

Carles Puigdemont nu va reveni la conducerea regiunii Catalonia, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al guvernului spaniol, Inigo Mendez de Vigo, care a precizat că Madridul va continua să conducă direct regiunea atâta timp cât va fi necesar.

Mendez de Vigo, care este şi ministrul Educaţiei, Culturii şi Sportului, a spus în interviu: „Nu va fi preşedinte”.


Întrebat dacă Puigdemont ar putea merge mai departe cu planurile lui de a fi ales drept preşedinte al Cataloniei deşi aflat la Bruxelle şi să conducă regiunea de acolo, e a spus: „Nu se va întâmpla. Singura legitimitate o are articolul 155” (din Constituţie, n.r.), conform news.ro .

Purtătorul de cuvânt al guvernului spaniol a spus că dacă situaţia rămâne blocată, cum este în momentul de faţă, vor fi noi alegeri în Catalonia. „Nu asta vrem, dar asta se va întâmpla dacă ei (naţionaliştii, n.r.) acţiunează în afara legii”.

Citește și : Carles Puigdemont insistă că poate conduce Catalonia din exil

Carles Puigdemont, liderul alianţei Junts per Catalunya, preşedintele demis al Generalitat, a declarat vineri dimineaţă pentru Catalunya Ràdio că poate conduce regiunea de la Bruxelles, bazându-se pe noile tehnologii.

Puigdemont poate fi arestat, dacă revine în Spania, unde este acuzat de revoltă şi de abuz privind folosirea fondurilor publice.

În decembrie, formaţiunea Ciudadanos – pro Spania – a câştigat pentru prima dată alegerile catalane, cu 37 de mandate (peste 1,1 milioane de voturi). Totuşi, suma voturilor înregistrate de formaţiunile separatiste reprezintă majoritatea. Formaţiunile Junts Per Catalunya (34 de mandate, peste 940.000 de voturi), ERC (Esquerra Republicana de Catalunya) şi CUP (Candidatura de Unidad Popular) au împreună 70 de mandate.

Prima şedinţă a parlamentului catalan a avut loc pe 17 ianuarie şi a reprezentat primul pas în vederea reinstalării unui nou guvern, după ce Madridul a demis fosta administraţie regională, condusă de Puigdemont, pentru declararea ilegală a independenţei. Noul preşedinte al Parlamentului catalan a fost ales Roger Torrent.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.