X

Madridul declanşează urmărirea penală împotriva şefului poliţiei din Catalonia

Justiţia spaniolă i-a “convocat în vederea punerii sub acuzare” pe şeful poliţiei catalane, precum şi pe una dintre subalternele sale şi pe doi lideri ai unor asociaţii separatiste în cadrul unei “anchete pentru rebeliune”, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al tribunalului, potrivit agerpres.

Ancheta vizează fapte produse la 20 septembrie, când arestarea a 14 înalţi responsabili ai executivului separatist catalan a condus la importante manifestaţii împotriva Gărzii Civile la Barcelona.

Citeşte şi: Un Typhoon britanic, ridicat de la sol să intercepteze un avion de pasageri – FOTO/VIDEO

În total, patru persoane sunt urmărite penal: Josep Luis Trapero (foto), şeful Mossos Esquadra, o altă responsabilă a poliţiei regionale, Teresa Laplana, precum şi Jordi Sanchez şi Jordi Cuixart, preşedinţi ai două asociaţii separatiste – Asociaţia Naţională Catalană (ANC) şi Omnium.

Convocarea este legată de “reuniuni şi manifestaţii organizate pentru a împiedica, prin forţă, acţiunea autorităţilor şi a agenţilor săi în exercitarea atribuţiilor lor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Audienţei Naţionale, tribunalul însărcinat cu dosare complexe.

La 20 septembrie, anunţul acestor arestări a provocat o manifestaţie la care s-au adunat mai multe mii de militanţi pentru independenţă, încurajaţi de ANC şi Omnium, în faţa sediului Ministerului Economiei din cadrul executivului catalan din Barcelona, unde aveau loc percheziţii.

Membrii Gărzii Civile nu au putut părăsi clădirea până în zorii zilei, iar manifestanţii le-au atacat maşinile.

Citeşte şi: EXPLOZIE în faţa unei clădiri consulare din Paris – FOTO

Mossos Esquadra a fost acuzată că nu a intervenit suficient de repede pentru a ajuta Garda Civilă, precum şi pentru că nu a împiedicat deschiderea birourilor de vot în cadrul referendumului pentru autodeterminare interzis duminică, în contextul în care justiţia le ordonase acest lucru.

Anunţul acestor convocări survine la o zi după un discurs al regelui Spaniei, care a declarat că este “responsabilitatea puterilor legitime ale statului de a asigura ordinea constituţională”.

Tags: Asociaţia Naţională Catalană (ANC)barcelonacataloniaGarda CivilaindependentaJordi CuixartJordi SanchezJosep Luis TraperomadridMossos EsquadraOmnium.politiereferendumspaniaTeresa Laplana
Categorii: Diaspora