Madridul găzduiește Summitul COP25. La eveniment sunt așteptați 50 de șefi de stat sau de guvern

Publicat:

Summitul asupra Climei (COP25), care ar trebui să pună bazele unei noi etape de acţiune climatică, începe luni la Madrid în prezenţa a 50 de şefi de stat sau de guvern şi a reprezentanţilor principalelor organisme internaţionale, transmite EFE, potrivit agerpres.

La ceremonia de deschidere a celei de-a 25-a Conferinţe ONU asupra Climei vor participa, între alţii, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, premierul spaniol în exerciţiu, Pedro Sanchez, noua preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sau ministrul chilian al Mediului şi preşedinte al summitului, Carolina Schmidt.


Citește și: Vremea rea provoacă decese în Franța. Printre victime se află și trei salvatori!

Vor fi prezenţi luni, la Madrid, 20 de prim-miniştri europeni, preşedinţii din Argentina, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras şi Republica Dominicană, premierul marocan, Saadeddine Othmani, Prinţul Albert de Monaco sau preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi.

De asemenea, vor lua parte luni, la reuniunea inaugurală a summitului, şefii principalelor instituţii europene (Comisie, Consiliul European şi Parlament) şi preşedinţii sau premierii a numeroase ţări africane şi asiatice.

Citește și: Australia face un grup special de lucru pentru combaterea spionajului chinez

Înainte de deschiderea oficială, premierul spaniol în exerciţiu, Pedro Sanchez, se va întâlni cu şefii de stat şi de guvern din UE şi cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, iar după-amiază cu şefii de guvern din America Latină.

Sanchez va oferi totodată un prânz “ecologic” şefilor de stat şi de guvern, iar agenda oficială va fi completată în cursul serii cu o recepţie la Palatul Regal.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri numirea britanicului Patrick Turner în calitate de reprezentant...

Putin cere controlarea minării de criptomonede, ca urmare a consumului ridicat de electricitate

Putin cere controlarea minării de criptomonede, ca urmare a consumului ridicat de electricitate Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri asupra "creşterii necontrolate" a consumului...

O moldoveancă, stomatolog în România, găsită moartă în cabinet

O moldoveancă, stomatolog în România, găsită moartă în cabinet O femeie de 41 de ani din Republica Moldova, care lucra medic stomatolog în orașul Brăila...

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor 

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor Prezentă la ședința de constituire a noului Parlament European, Diana Șoșoacă, îmbrăcată în costum...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.