Madridul îl ia ‘la puricat’ pe Carles Puigdemont. PERCHEZIŢII de amploare în fieful liderului separatist

Publicat:

Garda Civilă a Spaniei a întreprins marţi dimineaţa percheziţii în oraşul Girona, fieful liderului separatist catalan Carles Puigdemont, în cadrul unei anchete privind atribuirea presupus frauduloasă a unui contract pentru furnizarea apei potabile, au anunţat autorităţile, informează AFP, conform agerpres.


‘Garda Civilă efectuează în această dimineaţă 15 percheziţii în cadrul operaţiunii Aquarium, ordonată de judecătorul de instrucţie din Girona’, la circa 100 de kilometri la nord de Barcelona, precizează Garda Civilă într-un comunicat.

Textul precizează că aceste percheziţii sunt legate de o anchetă asupra unor ‘activităţi presupus ilegale ce ar putea implica delicte de fraudă şi abuz de încredere, în marja atribuirii unui contract de furnizare a apei’.

Citeşte şi: Zapad-2017 – Un elicopter militar a tras din greşeală asupra spectatorilor. Două persoane sunt rănite grav

Operaţiunea vizează ‘activităţile companiei de furnizare a apei din Girona, Salt şi Sarria’ (Agissa), menţionează Garda Civilă.

Percheziţiile intervin în condiţiile în care tensiunile dintre guvernul conservator al lui Mariano Rajoy şi executivul separatist catalan au ajuns la un punct culminant, acesta din urmă fiind decis să organizeze un referendum pentru autodeterminare, la 1 octombrie, în pofida interdicţiei din partea Curţii Constituţionale. În cazul în care tabăra pro-independenţă va câştiga, executivul catalan asigură că va separa regiunea de Spania.

Regiunea cu 7,5 milioane de locuitori este divizată în mod aproape egal între susţinători şi opozanţi ai independenţei. Separatiştii sunt majoritari în parlamentul catalan din 2015, însă societatea catalană este profund divizată, conform ultimelor sondaje. La alegerile regionale din septembrie 2015, cele două liste separatiste au obţinut 47,8% dintre voturile exprimate, faţă de 51,7% pentru unionişti.

Ancheta privind activităţile acestei întreprinderi în Girona se afla marţi pe prima pagină a cotidianului conservator La Razon, care o prezenta ca fiind stânjenitoare pentru Carles Puigdemont, asigurând că ea vizează perioada în care acesta a fost primarul oraşului, fieful său politic, între 2011 şi 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.