X

Madridul tună şi fulgeră: ‘Guvernul catalan INCITĂ la REVOLTĂ!’

Ministrul de interne spaniol a acuzat marţi guvernul regional al Cataloniei că ‘instigă’ populaţia la ‘revoltă’, după o creştere a numărului cazurilor de hărţuire a poliţiştilor trimişi pentru a menţine ordinea în regiunea spaniolă, relatează AFP, conform agerpres.

‘Vedem cum guvernul catalan împinge zi de zi populaţia spre prăpastie şi incită la revoltă pe străzi’, a declarat ministrul de interne, Juan Ignacio Zoido, la două zile după intervenţia brutală a poliţiei în timpul referendumului de autodeterminarea interzis de justiţia spaniolă.

‘Guvernul va lua toate măsurile necesare pentru a împiedica poliţia naţională şi Garda Civilă să fie asediate’, a adăugat ministrul.

Citeşte şi: Echipa lui Navalnîi îi cheamă pe ruşi la proteste de amploare chiar de ziua lui Putin

Sute de ofiţeri de poliţie şi membri ai Gărzii Civile trimişi în Catalonia înainte de referendumul de duminică au fost nevoiţi să părăsească hotelurile în care au fost cazaţi, sub presiunea populaţiei şi a primarilor pro-independenţă.

După violenţele de duminică, sindicatele din poliţie s-au plâns de hărţuire din partea populaţiei. Numeroase persoane s-au strâns luni seara în jurul hotelurilor şi a secţiilor de poliţie, strigând ‘afară forţele de ocupaţie’.

Marţi, staţiile de metrou din Barcelona au fost închise, principalele artere au fost blocate de proteste, iar funcţionarii publici şi-au oprit activitatea ca răspuns la un apel la grevă al unor grupuri pro-independenţă, după ce sute de persoane au fost rănite în urma intervenţiei de duminică a poliţiei spaniole pentru oprirea desfăşurării referendumului de independenţă, declarat ilegal de Madrid.

Greva, programată iniţial ca o încetare generală a lucrului în întreaga regiune, dar dezaprobată de cele mai mari sindicate din Spania, a afectat sectorul public, transportul în comun şi serviciile de bază.

Rezultatul referendumului a fost covârşitor în favoarea independenţei, deşi prezenţa la urne a fost de doar 42%, deoarece susţinătorii rămânerii regiunii în administrarea Spaniei au boicotat votul. Guvernul autonom catalan a cerut mediere internaţională.

Tags: barcelonacataloniaindependentaJuan Ignacio Zoidomadridreferendumspania
Categorii: Diaspora