X

Maduro acuză Columbia de zeci de ‘comploturi’ în Venezuela

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a spus miercuri că autorităţile au depistat peste 47 de “comploturi”, unele dintre ele contra aviaţiei militare a ţării, finanţate din Columbia, însă a oferit puţine detalii cu privire la subiect, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Am depistat peste 47 de comploturi, multe dintre acestea îndreptate împotriva Aviaţiei Militare şi, în special, împotriva sistemului Suhoi, finanţate cu dolari din Columbia de către oligarhia columbiană”, a arătat Maduro, la un eveniment de aniversare a aviaţiei militare venezuelene.

Citește și: Manifestanții din Chile au luat cu asalt cel mai mare mall din Capitală – VIDEO

Conform liderului de la Caracas, aceste presupuse planuri urmăreau “să saboteze sistemele Suhoi – aeronave de fabricaţie rusă cumpărate masiv în ultimii ani de guvernul chavist – pentru a lăsa Venezuela fără apărare aeriană”.

“Am dejucat unul câte unul aceste comploturi şi vă spun: trebuie să ţineţi garda sus, o mie de ochi, o mie de urechi şi, mai presus de toate, moralul sus”, a continuat Nicolas Maduro mesajul său adresat ofiţerilor de aviaţie.

Citește și: Trump semnează legile care protejează protestatarii din Hong Kong. Reacția Chinei nu se lasă așteptată

El le-a cerut militarilor disciplină, supunere, subordonare şi loialitate, deoarece consideră că aceste calităţi sunt cele cele ce au permis “dejucarea acestor conspiraţii”.

Comandamentul Strategic Operaţional al Armatei a denunţat în acest an numeroase încălcări ale spaţiului aerian venezuelean, aproape întotdeauna acuzând guvernul Statelor Unite. 

Tags: aviaţia militarăcaracascolumbiaComandamentul Strategic Operaţional al ArmateiNicolas MadurosuhoiVenezuela
Categorii: Știrile zilei