X

Maduro anulează în ultima clipă negocierile cu opoziţia

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anulat miercuri plecarea delegaţiei în Barbados, unde urma să participe joi şi vineri la dialogul cu opoziţia, în semn de protest faţă de noile sancţiuni americane, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Deşi delegaţia opoziţiei desemnată de deputatul Juan Guaido se găseşte deja în Barbados pentru o sesiune de discuţii prevăzută pentru această săptămână, preşedintele Nicolas Maduro a decis să nu trimită delegaţia venezueleană cu această ocazie, ca urmare a agresiunii grave şi brutale comise în mod continuu şi viclean de administraţia Trump împotriva Venezuelei”, conform unui comunicat oficial al preşedinţiei.

Citeşte şi: Trump a fost primit cu ostilitate în El Paso şi Dayton

După o serie de contacte exploratorii între cele două tabere şi o primă întâlnire desfăşurată la mijlocul lunii mai în Norvegia, la Oslo, discuţiile dintre delegaţiile preşedintelui Maduro şi cea a opozantului Guaido au continuat în Barbados pe 8 iulie.

Într-un comunicat de presă dat publicităţi vineri, guvernul norvegian a informat că delegaţii guvernului şi cei ai opoziţiei s-au angajat în identificarea unei soluţii “constituţionale” a crizei din Venezuela.

Citeşte şi: Malta refuză pentru prima oară alimentarea unei nave umanitare

Miercuri, mii de susţinători ai preşedintelui Nicolas Maduro au defilat pe străzile capitalei Caracas pentru a denunţa noile sancţiuni anunţate luni de Casa Albă. Ministrul venezuelan al apărării, generalul Vladimir Padrino, a cerut justiţiei să îi pedepsească pe cetăţenii Venezuelei care se declară în favoarea măsurilor adoptate de administraţia Trump. 

Tags: BarbadosJuan GuaidoNicolas MaduroVenezuela
Categorii: Știrile zilei