Maduro îl acuză pe preşedintele columbian Juan Manuel Santos că se află în spatele tentativei de asasinare a sa

Publicat:

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat sâmbătă seară că s-a încercat asasinarea sa, acuzându-l pe preşedintele columbian Juan Manuel Santos că se află în spatele “atentatului” comis cu drone încărcate cu explozibili în timpul unei ceremonii militare, relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Şeful statului a mai afirmat că “finanţatorii” atacului comis la Caracas se află în SUA şi i-a cerut preşedintelui american Donald Trump să acţioneze.


Citește și : „Intransigenţa” din partea UE împinge Marea Britanie către un Brexit fără un acord, susţine ministrul britanic al comerţului

“Este vorba despre un atentat pentru uciderea mea, s-a încercat asasinarea mea (…) nu am nicio îndoială asupra faptului că numele lui Juan Manuel Santos este în spatele acestui atentat”, a declarat Maduro în cadrul unui discurs transmis în direct la televiziune şi la radio, în care a evocat “două explozii”.

“Primele elemente ale anchetei indică faptul că mai mulţi finanţatori trăiesc în SUA, în Florida. Sper că preşedintele Donald Trump este dispus să combată grupurile teroriste”, a adăugat el.

“O parte dintre autorii materiali ai atentatului au fost arestaţi şi sunt pe cale să fie judecaţi (…) Nu voi spune mai mult, dar ancheta a progresat deja destul de mult”, a anunţat Maduro.

Columbia a respins acuzaţiile preşedintelui venezuelean că omologul său Juan Manuel Santos ar fi în spatele tentativei de asasinat de sâmbătă.

“Este o acuzaţie fără fundament”, a declarat o sursă de rang înalt apropiată de Santos, sub protecţia anonimatului. “Preşedintele este concentrat pe botezul nepoatei sale Celeste şi nu pe răsturnarea unor guverne străine”, a precizat sursa citată.

În timp ce şeful statului rostea un discurs în faţa a mii de militari care era transmis în direct la televiziune, s-a auzit o detonare şi Nicolas Maduro, soţia sa Cilia Flores şi înalţii gradaţi din forţele armate care se aflau lângă ei pe estradă au privit spre cer cu un aer surprins şi îngrijorat.

Ulterior, camerele de luat vederi au arătat sute de soldaţi care au rupt brusc rândurile şi au început să alerge pe bulevardul pe care se desfăşura ceremonia, într-o atmosferă de confuzie. Televiziunea de stat a întrerupt apoi transmisiunea în direct.

Citește și : Sute de pompieri încearcă să stingă un incendiu de vegetație izbucnit în Portugalia

Santos l-a criticat în repetate rânduri pe Maduro, afirmând chiar în această săptămână că “regimul” său că nu este conştient de crizele economică şi umanitară prin care trece şi a anunţat noi măsuri menite să ajute sutele de mii de venezueleni care şi-au părăsit ţara natală.

Preşedintele columbian a spus că “întreaga lume este tot mai înspăimântată” de situaţia din Venezuela, a cărei populaţie “moare de foame şi din cauza lipsei medicamentelor”.

Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost aproape inexistente după ce Bogota şi-a rechemat în mai ambasadorul pentru consultări.

Noul preşedinte columbian ales, Ivan Duque, care urmează să-şi înceapă mandatul marţi, a spus că postul va rămâne vacant şi chiar a indicat că va sesiza Curtea Penală Internaţională împotriva lui Maduro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro Escrocheria cunoscută sub numele de „Ruda implicată în accident” continuă să...

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a...

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.