X

Maduro și Guaido își dau mâna pentru rezolvarea coronacrizei din Venezuela

Guvernul preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro şi liderul opoziţiei, Juan Guaido, au încheiat un acord pentru a căuta împreună fonduri destinate luptei împotriva epidemiei de COVID-19, potrivit unui document citit la televiziunea oficială, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Cele două părţi propun să lucreze în manieră coordonată, în coordonare şi cu sprijinul Organizaţiei Panamericane a Sănătăţii (OPS), în căutarea de resurse financiare care să contribuie la întărirea capacităţilor de reacţie ale ţării’ în faţa epidemiei, se spune în textul citit marţi de ministrul comunicaţiilor, Jorge Rodriguez.

Citește și: Justin Trudeau a ezitat îndelung să răspundă la o întrebare legată de Trump

Acordul prevede măsuri ‘prioritare’ în combaterea epidemiei, precum detectarea cazurilor active de infectare, vigilenţa epidemiologică şi tratarea în timp oportun a bolnavilor.

OPS va primi ‘fonduri aprobate pentru ajutorul umanitar’, iar acordul va permite vărsarea de fonduri pentru combatarea epidemiei ‘în mâinile unor organisme internaţionale’, nu ale guvernului lui Maduro, afirmă comunicatul.

Acordul a fost semnat luni, la Caracas, de ministrul venezuelean al sănătăţii, Carlos Alvarado, de un delegat al parlamentului, Julio Castro, şi de un reprezentant al OPS.

La solicitarea AFP, OPS, cu sediul la Washington, a confirmat semnarea acordului şi a precizat că ‘ia măsuri pentru punerea sa în aplicare’, fără a oferi însă detalii.

Relaţiile dintre guvernul preşedintelui Maduro şi liderul opoziţiei Guaido sunt în mod obişnuit foarte tensionate.

Juan Guaido, preşedintele parlamentului, singura instituţie controlată de opoziţie, nu recunoaşte legitimitatea lui Maduro şi s-a proclamat în ianuarie 2019 preşedinte interimar al Venezuelei, fiind recunoscut de aproximativ 50 de state, începând cu SUA, care îl consideră pe Maduro dictator şi cer în mod deschis înlăturarea sa.

Citește și: Trump este criticat pentru o poză cu BIBLIA în mână

Venezuela a raportat oficial 1.819 cazuri de COVID-19 şi 18 decese, însă organizaţii internaţionale ca Human Rights Watch consideră că bilanţul real este mult mai grav.

Epidemia a lovit Venezuela pe fondul unei grave crize economice, cu inflaţie galopantă şi prăbuşirea serviciilor publice. Criza a provocat exodul a circa 5 milioane de venezueleni, potrivit ONU.

Tags: caracasCarlos Alvaradocovid-19Human Rights WatchJuan GuaidoJulio CastroNicolas MaduroOrganizaţia Panamericană a Sănătăţii (OPS)Venezuela
Categorii: Știrile zilei