X

Maduro: Un ‘spion american’ a fost arestat în apropierea unor rafinării din Venezuela

Un “spion american” a fost arestat în apropierea unor rafinării din Venezuela, după ce autorităţile au dejucat un plan pentru a provoca “o explozie” într-un alt complex petrochimic, a afirmat vineri preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, citat de AFP, scrie agerpres.

“Am prins joi (…) un spion american care spiona, în statul Falcon, rafinăriile din Amuay şi Cardon”, în complexul de rafinare Paraguana (nord-vest)”, a declarat şeful statului într-un discurs televizat.

Citește și : Întâlnirile între prieteni sau familii, interzise în Birmingham pe fondul înmulţirii cazurilor de COVID-19 în Marea Britanie

Este vorba despre un membru al US Marine Corps “care a servit pe baze ale CIA din Irak”, a continuat Nicolas Maduro, adăugând că acesta a fost prins având “armament greu” asupra lui şi o “mare cantitate de dolari”.

Arestarea a avut loc după ce autorităţile au “descoperit şi dejucat” un plan vizând o explozie la rafinăria El Palito, cea mai apropiată de Caracas, situată în statul central Carabobo, potrivit preşedintelui venezuelean.

Luna trecută, americanii Luke Alexander Denman şi Airan Berry au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare sub acuzaţia de terorism ca urmare a unei incursiuni armate în Venezuela în mai.

Citește și : Trump anunţă că Bahrein şi Israel îşi vor normaliza relaţiile

Vineri, cu câteva ore înainte de anunţul acestei arestări, guvernul venezuelean informase despre introducerea unui “plan de urgenţă” destinat să reglementeze “distribuţia de combustibili” în faţa gravei penurii de benzină cu care se confruntă ţara sud-americană şi care provoacă cozi de kilometri la benzinării.

Venezuela dispune de cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar este lovită de uriaşe penurii de carburanţi, mai scrie AFP.

Tags: MadurospionUS Marine CorpsVenezuela
Categorii: Știrile zilei