Astfel, lui Ozerov i-a fost înmânată o notă de protest a părții moldovenești față de această încălcare gravă a suveranității naționale și față de riscurile create pentru securitatea cetățenilor.
Vezi şi: VIDEO Viața în Moldova devine din ce în ce mai scumpă – Stiripesurse.md
Totodată, MAE reiterează apelul către Federația Rusă de a evita orice acțiuni ce pot periclita securitatea Republicii Moldova și de a respecta strict suveranitatea și integritatea teritorială a țării noastre.
Amintim că, în noaptea de duminică spre luni, o dronă rusească s-a prăbușit în apropierea localității Copanca din raionul Căușeni. În urma cercetărilor efectuate de specialiștii din Batalionul Geniu „Codru”, s-a stabilit că este vorba despre o dronă de tip Gheran-2, utilizată de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei.
Potrivit Ministerului Apărării, aparatul de zbor cântărea 248,2 kilograme și a fost avariat în urma impactului cu solul și a incendiului provocat de combustibilul din rezervor, însă încărcătura explozivă de 40 de kilograme a rămas conectată la sistem, reprezentând un pericol major.

