MAE anunță repatrierea unui minor român dintr-o tabără de refugiați de pe teritoriul Siriei

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că cetățeanul român, care este minor, a fost repatriat dintr-o tabără de refugiați de pe teritoriul Siriei, cazul fiind gestionat de instituție încă de la semnalare, respectiv din 4 iunie.

„Cu referire la cetățeanul român minor care s-a aflat într-o tabără de refugiați de pe teritoriul Republicii Arabe Siriene, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: În urma demersurilor susținute la nivelul Ministerului Afacerilor Externe au fost finalizate procedurile specifice de repatriere din Republica Arabă Siriană, prin Republica Turcia, a cetățeanului român minor aflat într-o tabără de refugiați de pe teritoriul Siriei”, au transmis reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.


Citește și : Încă o lovitură pentru Johnson: Camera Lorzilor a adoptat legea care împiedică un Brexit fără acord

Sursa citată mai spune că repatrierea a avut loc cu ajutori Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semiluăn Roșie.

„Repatrierea s-a realizat cu sprijinul misiunilor diplomatice române din zonă. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au iniţiat acţiuni pe lângă Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Totodată, reprezentanții MAE cu experienţă în domeniu au avut întâlniri inclusiv cu reprezentanții Societății Naționale de Cruce Roșie din România, precum și cu reprezentanții Comitetului Internațional al Crucii Roșii din Republica Arabă Siriană”, potrivit sursei menționate.

Ministerul precizează că au început gestionarea cazului încă de când a fost semnalat și anume din data de 4 iunie a.c.

„Cazul a fost gestionat de către Ministerul Afacerilor Externe încă din momentul semnalării acestuia la data de 4 iunie 2019, fiind întreprinse o serie de demersuri pe lângă autoritățile siriene pentru stabilirea unei soluții favorabile de finalizare a acestui caz și repatrierea în siguranță a minorului. Măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistență și protecție consulară acordată de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare din statele cu risc major de securitate”, mai informează comunicatul de presă.

Citește și : Şefa diplomaţiei suedeze părăseşte guvernul pentru a se dedica familiei

MAE adresează mulțumiri „tuturor autorităților străine implicate pentru sprijinul oferit în cadrul procedurilor care au condus la soluționarea cazului și la repatrierea în siguranță a cetățeanului român în cauză”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.