MAE, atenționare de călătorie pentru românii care vor să meargă în Croaţia

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Croaţia că prognozele meteorologice locale indică, pentru perioada imediat următoare, căderi importante de precipitaţii sub formă de ninsoare. Din cauza stratului de zăpadă existent pe carosabil, se înregistrează întârzieri ale mijloacelor de transport, în zonele montane Lika şi Gorski Kotar, în partea centrală şi nord-vestică a Croaţiei, iar pe mai multe tronsoane de drum, circulaţia a fost suspendată.

Potrivit MAE, cele mai multe drumuri sunt umede şi foarte alunecoase, în special în zona podurilor şi viaductelor, din cauza temperaturilor scăzute, existând pericolul formării poleiului. Din cauza vântului foarte puternic, circulaţia rutieră este suspendată pe autostrada A7 Draga-Šmrika, în ambele direcţii şi pe secţiunea drumului adriatic DC8 Senj-Sveta Marija Magdalena, conform news.ro .


Circulaţia mijloacelor de transport pentru pasageri este permisă numai pe autostrada A1 între intersecţiile Sveti Rok şi Maslenica, autostrada A6 Rijeka-Zagreb între intersecţiile Kikovica şi Delnice, drumul adriatic DC8 Novi Vinodolski-Senj şi drumul naţional DC25 Gospić-Karlobag.

Citește și : Siria : Principalele grupări rebele din Ghouta Orientală refuză evacuarea civililor şi combatanţilor

”La podul Krk există o interdicţie de circulaţie dinspre DC8 Bakar-Novi, a autobuzelor supraetajate, remorcilor, motocicletelor, precum şi a camionetelor de transport marfă dinspre DC8 Bakar-Novi Vinodolski. Vehiculele de marfă care circulă între Rijeka şi Zagreb sunt excluse de pe autostrada A6 şi redirecţionate în spaţiul de servicii Vukova Gorica, în direcţia Rijeka, motiv pentru care locurile de parcare sunt supraaglomerate. Se recomandă folosirea spaţiilor de servicii situate înainte de joncţiunea Karlovac”, anunţă MAE.

Conducătorilor auto li se solicită să adapteze viteza de deplasare la condiţiile rutiere determinate de stratul de zăpadă de pe carosabil şi să menţină distanţa de siguranţă între vehicule, iar farurile trebuie menţinute aprinse şi pe timpul zilei.

Date fiind condiţiile de conducere pe timp de iarnă, există o interdicţie de circulaţie a vehiculelor de marfă cu remorcă, iar toate celelalte vehicule trebuie să utilizeze echipamentul de iarnă pe drumurile din zonele afectate de zăpadă.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Croaţia: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii României la Zagreb: +38598414341.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.