MAE român transmite un avertisment de călătorie pentru Spania

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe recomandă celor care se deplasează în Spania să evite zona muntoasă din centrul insulei Gran Canaria, unde este un incendiu pe care autorităţile l-au încadrat ca o calamitate de nivelul 2, conform procedurilor de intervenţie în caz de urgenţă.

“Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Regatului Spaniei cu privire la incendiul în zona muntoasă din centrul insulei spaniole Gran Canaria, pe care autorităţile l-au încadrat ca o calamitate de nivelul 2, conform procedurilor de intervenţie în caz de urgenţă. În contextul extinderii incendiului, autorităţile au procedat deja la evacuarea a peste 1000 de persoane, iar anumite segmente de infrastructură și drumuri publice au fost închise, fiind activată unitatea militară de urgenţă şi s-a cerut sprijin logistic Comunităţii Autonome Andalucia. Sunt afectate municipiile Artenara, Tejeda și Galdar”, arată un comunicat MAE remis, luni, mediafax.


Citește și: Australia bagă sute de milioane de dolari în forțele speciale

Autoritățile au dislocat în zonă efective militare și forțe de protecție civilă pentru a sprijini eforturile pompierilor pentru stingerea incendiilor, potrivit Ministerului.

MAE recomandă cetățenilor români să evite deplasările în zonele afectate, cu respectarea strictă a instrucțiunilor autorităților locale.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34917344004, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Citește și: Jihadiștii amenință pe toată lumea în Siria. Primii luați în colimator sunt kurzii și forțele susținute de SUA

În situații cu caracter deosebit, cetățenii români pot apela telefonul unic de urgență „112″ și pot solicita asistență la Secția consulară a Ambasadei României la Madrid, telefon: +34649656032.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://meteoalarm.eu/en_UK/0/0/ES-Spain.htmlhttp://madrid.mae.rowww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.