MAE rus: NATO consideră Rusia “inamic”

Publicat:

Alianţa Nord-Atlantică a revenit la politica de disuasiune şi consideră Rusia “inamic”, a afirmat, joi, Aleksandr Gruşko, adjunct al ministrului rus de Externe, exprimând regret că NATO a revenit la această abordare, potrivit Mediafax.

“Problema în relaţia noastră cu NATO este că NATO revine la o dispoziţie din anul 1949, la o politică de disuasiune în relaţiile cu ţara noastră. Prin urmare, nu poate exista cooperare normală în aceste condiţii, în contextul în care cooperarea este posibilă doar când părţile nu se consideră unele pe altele inamici, ci pornesc de la premisa că există sfere obiective de interese comune”, a declarat Aleksandr Gruşko, citat de agenţia de presă Tass.


Citește și : Cunoscut pentru declaraţiile nechibzuite sau false, Trump spune că el se străduieşte „cu adevărat” să spună adevărul (AFP)

Referindu-se la sistemul de schimburi de informaţii aeriene în timp real pentru evitarea riscului deturnării avioanelor de către membri ai grupurilor teroriste, oficialul rus a notat că “acţiunile de cooperare au fost sistate aproape în totalitate la iniţiativa NATO”. “Alianţa Nord-Atlantică a trecut la o schemă de disuasiune în relaţia cu Rusia”, a subliniat Gruşko.

“Conducerea NATO şi mulţi lideri ai ţărilor membre vorbesc constant despre necesitatea măsurilor pentru detensionarea situaţiei, despre oprirea incidentelor militare periculoase şi despre evitarea situaţiilor în care există riscul interpretării greşite a intenţiilor militare. Cu toate acestea, nu fac absolut nimic pentru restabilirea contactelor militare. Este imposibil să discutăm aceste probleme fără un dialog normal, zilnic, la Bruxelles ori în altă parte. Dacă Alianţa Nord-Atlantică este interesată într-adevăr de ceea ce profesează la nivel politic, atunci această abordare ar trebui susţinută prin mişcări reale în sensul restabilirii cooperării normale şi a dialogului la nivel militar”, a spus Gruşko.

Alianţa Nord-Atlantică şi Moscova au furnizat, miercuri, în cadrul unei reuniuni la nivel de ambasadori a Consiliului NATO-Rusia, informaţii despre manevrele militare programate, abordând şi tema eventualei retrageri a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF).

O reuniune a Consiliului NATO-Rusia, la nivel de ambasadori, s-a desfăşurat miercuri la Bruxelles. “Ambasadorii au avut un schimb deschis de idei pe numeroase teme, inclusiv despre situaţia din Ucraina, despre activităţile militare, despre transparenţa reciprocă şi măsurile de diminuare a riscurilor, despre situaţia din Afganistan şi despre provocările de tip hibrid”, anunţă Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat postat pe site-ul organizaţiei. “În spiritul transparenţei, NATO şi Rusia au furnizat date despre exerciţiile majore”, precizează comunicatul.

Citește și : Uniunea Europeană critică decizia Austriei de a se retrage din pactul ONU privind migraţia

A fost abordată şi problema Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare. “Suntem cu toţii de acord că Tratatul INF a fost crucial pentru securitatea euro-atlantică. Timp de cinci ani, Statele Unite au parcurs procedurile diplomatice şi tehnice cu Rusia în scopul menţinerii acestui Tratat. Statele Unite îşi respectă obligaţiile care decurg din acest acord şi continuă să furnizeze transparenţă substanţială despre propriile programe”, a declarat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. El a subliniat că “niciun aranjament privind controlul armamentului nu poate fi eficient dacă este respectat doar de o parte”. “Aliaţii au exprimat în mod repetat preocupări grave privind noul sistem balistic rus 9M729 sau SSC-8. NATO a îndemnat Rusia în mod repetat să răspundă acestor preocupări în mod substanţial şi transparent şi să se implice într-un dialog constructiv cu Statele Unite. Regretăm că Rusia nu a dat curs apelurilor”, a subliniat Stoltenberg.

Administraţia Vladimir Putin a condamnat decizia preşedintelui Donald Trump privind eventuala retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). În acest context, fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov a îndemnat aliaţii Statelor Unite să nu devină “rampe de lansare a rachetelor americane”. Mihail Gorbaciov a amintit că Tratatul INF şi seria de Tratate pentru Reducerea Armamentului Strategic (START) au facilitat diminuarea substanţială a numărului bombelor atomice ruse şi americane. Ministerul rus de Externe a avertizat că abordarea conflictuală a Alianţei Nord-Atlantice faţă de Rusia riscă să genereze o nouă cursă a înarmării.

La rândul său, Uniunea Europeană a atras atenţia Administraţiei Donald Trump că decizia de retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) va genera “instabilitate” şi o “cursă a înarmării”, cu efecte asupra ţărilor europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.