MAEIE: Alegerile locale și regionale în teritoriile ucrainene ocupate sunt ilegale

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a venit cu o reacție în legătura cu desfășurarea de către Rusia a așa-ziselor alegeri locale și regionale în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei. Potrivit unui anunț al MAEIE, R. Moldova nu recunoaște și condamnă organizarea scrutinului, preconizat pentru 10 septembrie.

„Încercarea Federației Ruse de a imprima legitimitate ocupării prin forță a teritoriilor statului suveran Ucraina sunt ilegale, fiind în total dezacord cu prevederile dreptului internațional și tratatelor internaționale la care însăși Rusia este parte.

Citește și : Starea de urgență ar putea fi pusă pe pauză în toamnă

Prin organizarea așa-numitelor alegeri, Rusia aduce un afront direct Cartei ONU și Actului Final de la Helsinki, încălcând cu premeditare principiile suveranității și integrității teritoriale  a Ucrainei”, se arată în anunțul MAEIE.

Totodată, MAEIE a reiterat sprijinul R. Moldova pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul granițelor ei recunoscute internațional.

Citeşte şi: O altă durere de cap pentru autorităţi: Capacitatea redusă a gazoductului transbalcanic

This post was last modified on 09/09/2023 09:49 09:49

Tags: HelsinkiMAEIER. Moldovarusia
Categorii: Război in UcrainaȘtirile zilei