Maestrul Gheorghe Urschi a fost condus pe ultimul drum

Moldova este în Doliu. Gheorghe Urschi, artistul care i-a învățat pe moldoveni să râdă, a fost condus pe ultimul drum cu onoruri de stat, transmite Radio Europa Liberă.

Citește și: Fostul director adjunct al SIS – condamnat

Admiratori ai creației sale, colegi de scenă și politicieni i-au adus omagii, amintindu-și-l, în primul rând, ca pe omul care i-a făcut să râdă în vremuri grele. La ceremonia funerară de la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău au venit artiști cu care Gheorghe Urschi a împărțit de multe ori scena. Supranumit „regele umorului”, Gheorghe Urschi a fost și actor, dramaturg, scenarist și regizor pentru filme îndrăgite de publicul moldovean, ca „Văleu, văleu, nu turna”, „Cine arvonește acela plătește”, autor de emisiuni și concerte umoristice.

Pentru cântăreața de muzică populară Zinaida Julea, reprezentațiile lui erau „niște lecții de moralitate”.  Artiști și colegi de breaslă au venit să aducă un ultim omagiu lui Gheorghe Urschi.

Să-și ia rămas bun de la Gheorghe Urschi a venit și conducerea de vârf a R. Moldova. Președinta Maia Sandu, premierul Alexandru Munteanu și spicherul Parlamentului, Igor Grosu. Vorbind de pe scena Palatului Național, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Urschi, șefa statului a spus că artistul a fost „o busolă morală” și le-a oferit moldovenilor „o terapie națională prin râs”.

„Maestrul Urschi nu râdea de moldoveni, el râdea împreună cu moldovenii, fără răutate, fără superioritate, cu multă compasiune (…). Gheorghe Urschi a depășit lumea teatrului, a cinematografiei, el a intrat în toate casele Moldovei. Când dăm de necazuri, revenim la umorul lui”, a declarat Sandu.

Pe 15 aprilie, când Gheorghe Urschi a fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău, în R. Moldova a fost zi de doliu național.

Citeşte şi: Ucisă în drum spre școală. Tragedie la Ceadîr-Lunga

Gheorghe Urschi s-a stins din viață pe 13 aprilie, la vârsta de 78 de ani, după ce s-a aflat o lună în spital în stare critică, după o intervenție chirurgicală.

This post was last modified on 15/04/2026 16:02 16:02

Tags: funerarii UrschiGheorghe Urschihome1Urschi
Categorii: SocialȘtirile zilei