Mafia georgiană din Franţa a fost decapitată. 34 de persoane sunt judecate la Nancy

Publicat:

În jur de 30 de arestaţi, presupuşi membri ai unui grup criminal georgian, sunt judecaţi în Franţa începând de luni, sub acuzaţia de posesie de bunuri furate şi spălare de bani în grup organizat, fapte comise în mai multe regiuni ale Franţei în perioada 2013-2015, informează AFP, potrivit agerpres.

Cei 34 de arestaţi, printre care patru femei, prezentaţi ca “vorî v zakone” (“hoţi în lege”, membri ai criminalităţii organizate în fosta URSS), sunt majoritatea georgieni, dar şi armeni, azeri sau ruşi. Cu vârste cuprinse între 25 şi 61 de ani, ei vor compărea în faţa justiţiei franceze până la 15 iunie şi riscă până la zece ani de închisoare.


Citeşte şi: PKK a ucis trei soldaţi turci

Cei nouă bărbaţi plasaţi în detenţie provizorie în acest dosar au intrat în boxa acuzaţilor de la Tribunalul din Nancy (est), încadraţi de gardieni.

Preşedinta tribunalului, Margareth Stragier-Distler, l-a chemat la ordine, de mai multe ori, pe Zaza Elikaşvili, 44 de ani, pentru “grimasele” sale sau schimburile (de gesturi) cu alţi arestaţi. Bărbatul, care s-a declarat nevinovat şi a ales să păstreze tăcerea, este considerat de acuzare, împreună cu alţi patru bărbaţi, un “vor”, rangul cel mai înalt în ierarhia foarte structurată a Vorî v Zakone.

Citeşte şi: Guvernul britanic îşi modifică strategia în combaterea terorismului

Constatând o recrudescenţă a jafurilor operate de persoane originare din Caucaz în aglomerarea Strasbourg începând cu 2013, anchetatorii au descoperit existenţa unei structuri a Vorî v Zakone în capitala alsaciană.

Ancheta a permis şi destructurarea unei confrerii criminale georgiene stabilite în vestul Franţei. Parfumuri, produse cosmetice, ochelari, haine, bijuterii, telefoane, arme, alcool, numerar au fost confiscate în timpul arestărilor de membri ai bandei, în iunie şi octombrie 2015.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.