Magdalena Andersson demisionează din funcţia de prim-ministru al Suediei

Publicat:

Premierul social-democrat al Suediei Magdalena Andersson şi-a oficializat joi demisia, anunţată cu o zi înainte după ce a recunoscut înfrângerea blocului de centru-stânga în alegerile legislative de duminică, transmite Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Primăriţa din Ciudad de Mexico onorează familia Assange în numele ‘libertăţii de exprimare’ – Black News


Opoziţia de dreapta a câştigat alegerile cu trei mandate, 176 la 173, cu doar una dintre cele 6.578 de circumscripţii rămase de numărat, potrivit numărătorii Autorităţii Electorale, care include votul din străinătate şi voturile anticipate trimise în timp util, dar care nu au ajuns la timp.

Citeşte şi: Un prim ajutor militar direct al Washingtonului pentru Taiwan a depăşit o etapă-cheie în Congres – Black News

Preşedintele Parlamentului, Andreas Norlen, se va întâlni acum cu liderii celor opt partide politice reprezentate în Cameră şi se aşteaptă să îi încredinţeze şefului Partidului Moderat din Suedia, Ulf Kristersson, formarea unui guvern.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.