Magistrații spanioli au declanşat o grevă de o amploare fără precedent, pentru a cere independența justiției

Publicat:

Judecătorii şi procurorii spanioli au declanşat marţi o grevă de o amploare fără precedent, pentru a cere o mai mare independenţă faţă de puterea politică, după luni de polemici şi expunere mediatică, informează AFP, scrie agerpres.

‘Vrem să ne exprimăm profunda îngrijorare faţă de cei responsabili în materie de justiţie cu privire la delăsarea şi abandonul în care se află acest serviciu public’, notează într-un comunicat comun cele şapte asociaţii de judecători şi procurori din Spania.


Citește și : Hawaii: Lava vulcanului Kilauea amenință o uzină geotermală de pe Insula Mare

Potrivit datelor provizorii ale comitetului de organizare, circa 42 la sută dintre judecători şi 51 la sută dintre procurori participă la grevă.

‘În Spania, cetăţenii au impresia că justiţia nu este atât de independentă cât ar trebui să fie’, a declarat pentru presă Ignacio Gonzales Vega, purtătorul de cuvânt al asociaţiei Judecători pentru Democraţie.

De mai mulţi ani, justiţia se află în centrul dezbaterilor politice spaniole, inclusiv al celor privind veleităţile secesioniste ale Cataloniei.

Guvernul central al conservatorului Mariano Rajoy s-a bazat pe justiţie pentru a anula legi, considerate anticonstituţionale, votate de liderii secesionişti din această regiune din nord-estul Spaniei. Tot tribunalele au fost cele care au blocat tentativele lui Carles Puigdemont, urmărit pentru rebeliune, de a se face reales la preşedinţia guvernului regional.

Citește și : Egipt: Armata şi-a intensificat demolările de locuinţe în regiunea Sinai (HRW)

Secesioniştii acuză justiţia că este instrumentalizată de putere şi îi califică drept ‘prizonieri politici’ pe cei nouă lideri separatişti inculpaţi pentru rebeliune şi plasaţi în detenţie provizorie de Curtea Supremă.

Cele şapte asociaţii de magistraţi, care nu menţionează expres Catalonia, cer mai multe investiţii şi angajări în domeniul justiţiei.

Ministrul spaniol al justiţiei, Rafael Catala, a declarat că nu există ‘dezacorduri cu privire la fondul’ acestor revendicări, dând asigurări că unele măsuri sunt prevăzute în proiectul pe care guvernul încearcă să-l treacă prin parlament. Dacă bugetul va fi aprobat, Catala a promis 300 de posturi de judecători şi procurori şi 130 de milioane de euro pentru ameliorarea sistemelor informatice ale tribunalelor şi magistraturii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.