X

Mahsa Amini din Iran a primit premiul Saharov pentru libertate al UE ediția 2023

Parlamentul Uniunii Europene a acordat premiul său anual Saharov pentru libertatea de gândire lui Mahsa Amini, femeia care a murit anul trecut în custodia poliției iraniene, și mișcării „Femeie, viață, libertate” din Iran, au anunțat joi reprezentanții legislativului european.

„Pe 16 septembrie am marcat un an de la uciderea Jinei Mahsa Amini în Iran. Parlamentul European este cu mândrie alături de cei curajoși care continuă să lupte pentru egalitate, demnitate și libertate în Iran”, a declarat președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, potrivit Reuters.

Citeşte şi: Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit în custodia poliției iraniene în septembrie anul trecut, după ce a fost arestată pentru că ar fi încălcat codul vestimentar obligatoriu al Republicii Islamice.

Familia lui Amini a declarat că aceasta a fost ucisă din cauza loviturilor repetate. Autoritățile, însă, susțin că tânăra a murit din cauza unor probleme medicale existente.

Moartea ei a declanșat luni de proteste care s-au transformat în unele dintre cele mai grave tulburări politice de la Revoluția Islamică din 1979.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

Sub sloganul „Femeie, viață, libertate”, cetățenii iranieni au protestat împotriva legilor care le obligă pe femei să-și acopere părul și să poarte haine largi.

Tags: IranMahsa AminiParlamentul EuropeanPremiul SaharovRoberta MetsolaUE
Categorii: ExterneȘtirile zileiU.E.