
Ministerul Afacerilor Interne (MAI)avertizează asupra simbolurilor interzise prin lege și îndeamnă populația să se conformeze.
„Facem un apel către toți cetățenii: să respecte legea, să se bucure în liniște de evenimente și să nu transforme această zi într-un prilej de dezbinare sau ură. Mizăm pe înțelegerea și maturitatea fiecăruia – organizatorilor și participanților la manifestări. Îi îndemnăm pe toți să nu promoveze simboluri care incită la război, să nu încerce să ocolească legea sau să provoace tensiuni în societate”, se menționează în comunicatul emis de MAI. .
Legea prevede că purtarea simbolurilor care promovează războiul, cum este panglica „Sfântul Gheorghe”, constituie contravenție. Anul trecut, Poliția a documentat 71 de astfel de cazuri.
Precizăm pe 9 Mai, se va sărbători Ziua Victoriei asupra fascismului și nazismului și Ziua Europei. Toate structurile MAI sunt mobilizate pentru ca manifestațiile să se desfășoare în siguranță și într-un climat pașnic.
În 2024, au fost organizate peste 470 de evenimente publice, la care au participat aproximativ 64.000 de oameni.