X

Mai în glumă, mai în serios, Trump vorbește tot mai des de Groenlanda: ‘Promit să nu fac asta!’

Preşedintele american Donald Trump a revenit luni, cu umor, asupra dorinţei exprimate anterior de a cumpăra Groenlanda de la Danemarca, promiţând că nu va construi zgârie nori pe insula arctică, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Promit să nu fac asta în Groenlanda!”, a scris fostul magnat din industria imobiliară într-o postare pe Twitter însoţită de un montaj foto în care hotelul său imens cu geamuri aurii din Las Vegas apare în mijlocul unui peisaj bucolic al teritoriului danez pe care trăiesc 56.000 de locuitori.


Citește și: Americanii cer Atenei să nu ajute petrolierul iranian din Mediterană

Donald Trump şi-a confirmat duminică interesul pentru Groenlanda. “Ideea a apărut şi am spus că, din punct de vedere strategic, ar fi cu siguranţă interesant”, a declarat miliardarul, care a sugerat că aceasta ar putea fi o “tranzacţie imobiliară importantă”.

Insula, care a obţinut în 1979 statutul de teritoriu autonom din partea Danemarcei, este bogată în resurse naturale.

Citește și : Consecinţele unui Brexit fără acord, detaliate în documentele guvernului britanic scurse către presă

Guvernul din Groenlanda a replicat afirmând că teritoriul este deschis dacă este vorba de afaceri, dar nu de vânzări. 

Tags: danemarcaDonald TrumpGroenlandaSUA
Categorii: Știrile zilei