Mai marii bisericii italiene s-au supărat pe guvernul lui Conte: ‘Îngrădește libertatea cultului religios’

Publicat:

Decizia guvernului italian de a menţine interdicţia privind oficierea slujbelor după debutul relaxării măsurilor de carantină pe 4 mai este un atac la adresa “libertăţii cultului”, susţine clerul, potrivit AFP, transmite și agerpres.

“Episcopii italieni nu pot accepta să vadă compromisă exercitarea libertăţii cultului”, a explicat Conferinţa Episcopală Italiană (CEI) într-un comunicat publicat după anunţul de duminică al premierului Giuseppe Conte cu privire la calendarul “Fazei 2”, debutul procesului de relaxare treptată a restricţiilor în Italia după două luni de carantină aproape totală.


Citeşte şi: Casa Albastră spulberă toate zvonurile: ‘Kim Jong Un trăieşte şi este bine sănătos!’

După “săptămâni de negocieri”, decretul preşedinţiei Consiliului de Miniştri privind Faza 2 “exclude în mod arbitrar posibilitatea celebrării liturghiei în prezenţa credincioşilor”, deplânge episcopatul italian.

Episcopii reamintesc guvernului şi comitetului ştiinţific care-l sfătuieşte să distingă între “responsabilitatea lor”, care este să dea indicaţii sanitare precise, şi cea a Bisericii “chemată să organizeze viaţa comunităţii creştine, respectând în acelaşi timp măsurile prevăzute, dar în deplinătatea autonomiei lor”.

Ei subliniază că CEI a subliniat în mod repetat, în timpul discuţiilor cu guvernul, dorinţa Bisericii de a-şi “putea relua activitatea pastorală”.

Citeşte şi: Cheltuielile militare au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece

CEI a prezentat guvernului la jumătatea lunii aprilie un “pachet de propuneri”, menit să permită reluarea vieţii ecleziale după 3 mai, care include oficierea slujbelor de către voluntari, cu respectarea distanţelor de siguranţă între credincioşi.

Reacţionând la comunicatul episcopatului, guvernul a anunţat că va lucra, în zilele următoare, la “un protocol ce va permite participarea credincioşilor la slujbe în condiţii de maximă securitate cât mai curând posibil”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene Fostul preşedinte Donald Trump a sugerat vineri că Israelul ar trebui să lovească instalaţiile...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.