Mai marii Europei şi NATO se întrunesc de urgenţă pentru a analiza escaladarea tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina

Publicat:

Responsabili din Germania, Rusia, Ucraina şi Franţa se reunesc luni la Berlin pentru a încerca să găsească o soluţie comună la escaladarea tensiunilor între Moscova şi Kiev, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german, relatează Reuters, potrivit agepres.

Rusia refuză să dea curs apelurilor internaţionale pentru eliberarea a trei nave militare ucrainene pe care patrule de frontieră ruse le-au arestat duminică în apropierea Crimeei.


Vezi şi: Un elicopter militar s-a prăbuşit în centrul Istanbulului. Cel puţin trei oameni au murit!- FOTO/VIDEO

“Astăzi, din întâmplare – a fost planificat cu mult timp înainte – directori politici se întâlnesc aici, la Berlin, în ‘format Normandia’ pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi progresele în ‘procesul de la Minsk'”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului, referindu-se la formatul în care se întâlnesc cele patru ţări.

“Desigur, acest forum va fi folosit pentru a discuta evenimentele din weekend şi pentru a găsi o soluţie comună” la această situaţie, a adăugat el.

Citeşte şi: Apele Mării Negre dau în clocot! Ucraina şi Rusia sunt aproape de război

Totodată, secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a convocat o “reuniune extraordinară” cu Ucraina luni după-amiază, la Bruxelles, după ce Rusia a sechestrat nave ucrainene în strâmtoarea Kerci, informează AFP.

“La cererea preşedintelui (ucrainean Petro) Poroşenko, secretarul general a acceptat să convoace o reuniune extraordinară a Comisiei NATO-Ucraina la nivel de ambasadori, în această după-amiază la Bruxelles, pentru a examina situaţia actuală”, a anunţat NATO într-un comunicat.

De asemenea, Consiliul de Securitate al ONU va avea luni o reuniune de urgenţă, la cererea ambelor ţări implicate, iar parlamentul ucrainean se va întruni la orele 14:00 GMT în sesiune extraordinară şi ar putea decreta legea marţială pentru 60 de zile în Ucraina, la cererea preşedintelui Petro Poroşenko.

Forţele navale ucrainene au anunţat duminică seara că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră. Navele, arestate de armata rusă, încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinaţia lor finală, portul Mariupol.

Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un cargou rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia, peste strâmtoarea Kerci.

Rusia a confirmat arestarea a trei nave militare ucrainene şi utilizarea forţei în strâmtoarea Kerci, dar a precizat că a recurs la măsură pentru a obliga navele ucrainene să se oprească, după ce acestea intraseră ilegal în apele teritoriale ruse.

Acest incident, soldat cu răniţi în rândul ucrainenilor – şase, dintre care doi grav, potrivit Kievului, şi trei, potrivit Moscovei – a suscitat temeri cu privire la o escaladare militară între cele două foste republici sovietice, ale căror relaţii traversează o criză profundă, din 2014 până în prezent.

La Kiev, zeci de ucraineni s-au adunat în faţa Ambasadei ruse în noaptea de duminică spre luni, aruncând cu fumigene şi instalând bărci din hârtie în faţa ambasadei. Potrivit mass-media locale, o maşină aparţinând unui diplomat rus a fost de asemenea incendiată la Kiev.

UE şi NATO au îndemnat cele două ţări “la reţinere şi dezescaladare”, iar mai mulţi aliaţi ai Kievului, între care Canada şi Lituania, au condamnat “agresiunea” rusă împotriva Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.