Mai marii republicani pregătesc tranziţia de la Casa Albă: ‘Este INEVITABILĂ!’

Publicat:

Senatori republicani de rang înalt au afirmat, duminică, că o tranziţie către o preşedinţie Joe Biden pare inevitabilă, în timp ce preşedintele Donald Trump a pus sub semnul întrebării şansele ca plângerile campaniei sale să fie audiate de Curtea Supremă a Statelor Unite, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Comentariile făcute de Trump în timpul unui interviu acordat la Fox News Channel au avut loc în timp ce senatorul republican Roy Blunt, preşedintele comitetului inaugural din Congres, a spus că se aşteaptă ca democratul Biden să fie învestit în funcţia de preşedinte pe 20 ianuarie.


Citeşte şi: Premierul australian reacţionează dur la o postare a unui oficial chinez

”Lucrăm cu administraţia Biden, administraţia probabilă în tranziţie şi la inaugurare, ca şi cum am merge mai departe”, a declarat Blunt, senator din Missouri, la emisiunea “State of the Union,” de la CNN, chiar dacă nu a recunoscut că Trump a pierdut alegerile din 3 noiembrie.

Guvernatorul Asa Hutchinson, din Arkansas, este unul dintre cei câţiva republicani care se referă la Biden drept preşedintele ales.

”Tranziţia este importantă. Cuvintele preşedintelui Trump nu sunt chiar atât de importante”, a afirmat Hutchinson la Fox News Sunday”, adăugând că înţelege motivaţia legală pentru care Trump nu îşi recunoaşte înfrângerea.

Trump s-a folosit de interviul acordat la emisiunea “Sunday Morning Futures” de la Fox News Channel pentru a-şi relua acuzaţiile făcute, fără să ofere dovezi, legate de o fraudă electorală pe scară largă. Aceste acuzaţii au fost respinse de numeroşi judecători.

Preşedintele şi-a exprimat îndoiala că plângerile sale vor fi audiate de Curtea Supremă a Statelor Unite.

”Trebuie să ne mişcăm foarte repede”, a spus Trump despre plângerile sale, refuzând în acelaşi timp să ofere o dată specifică până la care va considera că opţiunile sale sunt epuizate.

Citeşte şi: Poliţia franceză a arestat 81 de protestatari

El a spus că va continua să conteste rezultatele alegerilor, afirmând că ”mintea mea nu se va schimba în şase luni”.

Totuşi, Trump a declarat săptămâna trecută că dacă Biden va fi declarat ânvingător de către Colegiul Electoral, pe 14 decembrie, atunci va pleca de la Casa Albă.

Biden a câştigat alegerile prezidenţiale cu 306 voturi ale Colegiului Electoral, peste numărul minim necesar de 270, în timp ce Trump a obţinut 232. Biden este în faţa lui Trump şi în privinţa votului popular, cu peste 6 milioane de voturi în plus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dodon nu se avântă în alegeri. Îl propune pe Stoianoglo

Dodon nu pretinde la Președinție. Îl propune pe Stoianoglo în calitate de candidat Liderul socialiștilor, Igor Dodon, nu va participa în calitate de candidat...

Mii de șoferi au fost sancționați în weekend

Mii de șoferi au fost sancționați în weekend În zilele de odihnă, inspectorii de patrulare au fixat și documentat peste 3 300 de încălcări din...

VIDEO// Un terorist căutat de Interpol a fost reținut în Moldova

Un terorist căutat de Interpol a fost reținut în Moldova Un cetățean georgian, căutat de Interpol pentru „terorism”, a fost reținut de la intrarea în...

Recean cere mai multe corturi anticaniculă

Recean cere mai multe corturi anticaniculă Prim-ministrul Dorin Recean a solicitat să fie instalate corturi anticaniculă. Despre aceasta a comunicat premierul la începutul ședinței de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.