X

Mai multe acţiuni de susţinere a femeilor închise după manifestaţiile opoziţiei în Rusia

Mai multe sute de femei s-au adunat duminică la Moscova şi în alte oraşe din Rusia pentru o acţiune simbolică de sprijinire a soţiei lui Alexei Navalnîi, Iulia Navalnaia, şi a femeilor arestate după recentele manifestaţii ale opoziţiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

La o temperatură de -13 grade Celsius, aproximativ 200 de femei au format “un lanţ de solidaritate” pe o stradă istorică din centrul Moscovei. Cuvântul de ordine pentru această acţiune de Sfântul Valentin a fost ‘Iubirea este mai puternică decât frica’.

Citește și : Rusia a aprobat ‘preliminar’ producţia vaccinului Sputnik V în Serbia

“Vrem să arătăm că suntem pentru iubire şi împotriva violenţei. Au venit aici fete foarte curajoase şi plăcute”, a declarat pentru AFP o studentă de 22 de ani, Daria Obrazţova, adăugând ca îşi doreşte ca “în ţară să domnească libertatea şi justiţia”.

La Sankt Petersburg, în nord-vestul ţării, acţiunea a adunat între 80 şi 100 de persoane, potrivit unei jurnaliste a AFP. Unele aveau flori şi inimi de hârtie pe care erau scrise nume de femei care simbolizează opoziţia faţă de autorităţile ruse.

În imagini publicate pe reţele de socializare se văd scandând împreună ‘Libertate pentru deţinuţii politici’.

Conform organizaţiei neguvernamentale OVD-Info, specializată în monitorizarea manifestaţiilor, o acţiune de acelaşi fel s-a încheiat cu nouă arestări la Kazan, în Urali.

Potrivit unor relatări media din această săptămână, Iulia Navalnaia ar fi părăsit Rusia pentru Germania, reaminteşte Reuters. În timpul protestelor pro-Navalnîi, a fost şi ea reţinută de mai multe ori, iar autorităţile i-au percheziţionat domiciliul.

Echipa lui Alexei Navalnîi a făcut de asemenea apel la locuitorii din marile oraşe să aprindă la ora 20.00 lanterne, telefoane sau lumânări şi să posteze pe reţelele de socializare fotografiile cu acţiunile lor.

Această mobilizare este inspirată din mişcarea anti-Lukaşenko din Belarus, unde manifestaţiile uriaşe din toamnă, după realegerea contestată a preşedintelui, aflat la putere din 1994, au fost însoţite de numeroase acţiuni de acest fel.

Citește și :Merkel: Germania va avea suficiente vaccinuri în aprilie, dar relaxarea restricţiilor mai trebuie să aştepte

Mai multe manifestaţii de susţinere a lui Alexei Navalnîi, arestat imediat ce a ajuns în Rusia la mijlocul lui ianuarie şi condamnat la începutul lui februarie la aproape trei ani de închisoare, s-au soldat cu peste 10.000 de arestări în întreaga Rusie.

Echipa sa a anunţat că nu mai intenţionează să organizeze manifestaţii masive până la primăvară, preferând acţiuni mai ţintite.

Tags: Alexei NavalnîiIulia NavalnaiamoscovarusiaSfântul Valentin
Categorii: Diaspora