X

Mai multe asociaţii cer statului francez să oprească ‘controalele discriminatorii de identitate’

Un grup de asociaţii, între care Amnesty International şi Human Rights Watch, au iniţiat joi o acţiune colectivă în justiţie, cerând statului francez să pună capăt “controalelor discriminatorii de identitate” ale poliţiei. O astfel de acţiune colectivă împotriva statului reprezintă o premieră în Franţa, notează AFP, potrivit agerpres.

În ianuarie, asociaţiile au notificat guvernul să lanseze “reforme structurale” şi să “ia măsuri concrete” în vederea încetării acestor controale, cerând autorităţilor să răspundă în termen de patru luni, termen care acum a expirat, iar asociaţiile au sesizat Consiliul de Stat.

Citeşte şi: O luare de ostatici s-a încheiat după nouă ore şi cu o livrare mare de pizza

Potrivit avocatului Antoine Lyon-Caen, Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă a Franţei, poate proceda în mai multe feluri: poate cere statului să ia măsurile pe care le consideră necesare şi apoi să controleze dacă răspunsurile sunt satisfăcătoare ori poate interveni mai ferm, cerând ca lucrurile să evolueze într-un anumit fel.

Asociaţiile cer modificarea codului de procedură penală pentru “a interzice explicit discriminarea în controalele de identitate”, precum şi ca persoanele controlate să primească “o dovadă a controlului”.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Panama

Acţiunea în justiţie vine după ce în ianuarie 2017 un raport al Avocatului poporului a conchis că “un tânăr perceput ca fiind negru sau arab (…) are o probabilitate de 20 de ori mai mare” să fie controlat decât populaţia în ansamblu.

“Astăzi, cei care au altă culoare a pielii decât albă sunt controlaţi mult mai frecvent. (…) Sunt identificaţi ca factor problemă şi acest lucru este inadmisibil”, a recunoscut preşedintele francez Emmanuel Macron într-un interviu pe platforma Brut, în decembrie 2020.

Tags: Amnesty InternationalAntoine Lyon-Caenavocatul poporuluiConsiliul de StatEmmanuel MacronfrantaHuman Rights Watchparis
Categorii: Diaspora