X

Mai multe canale din Veneția au secat

Mai multe canale din Veneția au secat, iar specialiștii se tem că Italia se va confrunta cu o nouă secetă de proporții, informează mediafax.

Săptămânile de vreme uscată din timpul iernii au ridicat i-au îngrijorat pe specialiștii care cred că Italia s-ar putea confrunta cu o nouă secetă după situația de urgență din vara trecută. Cercetătorii au făcut măsurători și au aflat că în Alpi s-a adunat mai puțin de jumătate din cantitatea normală de zăpadă dintr-o iarnă, potrivit CNN.

Citește și :  Putin: Rusia dorea pacea în Ucraina, dar Occidentul avea alte idei!

Autoritățile din Veneția, unde inundațiile sunt în mod normal principala preocupare, se confruntă cu un nivel neobișnuit de scăzut al apei ceea ce face imposibilă navigarea gondolelor, a taxiurilor de apă și a ambulanțelor pe unele dintre faimoasele sale canale.

Problemele din Veneția sunt puse pe seama unei combinații de factori, lipsa ploilor, un sistem de înaltă presiune, luna plină și curenții marini.

Râurile și lacurile italiene din nordul țării suferă de o lipsă severă de apă. Po, cel mai lung râu din Italia, care se întinde de la Alpii din nord-vest până la Marea Adriatică, are cu 61% mai puțină apă decât este normal în această perioadă a anului, a adăugat grupul într-un comunicat.

Citește și : Reacţia Casei Albe la discursul lui Putin: ‘ABSURD şi antioccidental!’

În iulie anul trecut, Italia a declarat stare de urgență pentru zonele din jurul Po, unde se realizează aproximativ o treime din producția agricolă a țării. Regiunea a fost afectată cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani.

Tags: italiaMarea Adriaticăsecetavenetia
Categorii: Diaspora