Mai multe incendii devastează California: 2 morți, 100.000 de evacuări preventive în apropiere de Los Angeles

Publicat:

Incendiile din sudul Californiei au făcut deja doi morţi, în timp ce peste 100.000 de persoane au primit ordin de evacuare preventivă după ce flăcările au distrus noi locuinţe la nord de Los Angeles, relatează sâmbătă AFP, potrivit agerpres.

Potrivit serviciilor de intervenţie, o femeie de 89 de ani a murit la Calimesa, la o sută de kilometri est de Los Angeles, când un incendiu a devastat parcul de case-rulotă în care locuia. Focul a fost declanşat de o benă de gunoi, al cărei conţinut s-a aprins împrăştiind în jur flăcările.


Citește și : Francois Hollande cere suspendarea Turciei din NATO

Un bărbat de 50 de ani a decedat de o criză cardiacă în timp ce încerca să-şi salveze casa de un alt incendiu, denumit Saddleridge Fire, care s-a declanşat joi la 20 de km nord de Los Angeles. Alimentat de vânturile calde şi uscate, caracteristice acestui sezon, incendiul arde aproximativ 300 de hectare pe oră, a declarat şeful pompierilor din LAFD, Ralph Terrazas.

La mijlocul zilei de vineri, focul a distrus aproape 3.000 de hectare de vegetaţie şi a determinat evacuarea a peste 100.000 de persoane ale căror case erau ameninţate de flăcări. Cel puţin 25 de clădiri au fost distruse sau avariate, potrivit ultimului bilanţ al pompierilor.

“Este un foc foarte dinamic. Plecaţi fără întârziere”, a declarat Ralph Terrazas locuitorilor.

O mie de pompieri sunt desfăşuraţi pentru combaterea incendiului, care era controlat în proporţie de doar 13% la începutul după-amiezii de vineri, fapt ce a determinat închiderea mai multor autostrăzi, a centrelor comerciale şi a şcolilor.

“Aproximativ 23.000 de case sunt vizate de ordinul de evacuare”, a precizat Michel Moore, şeful poliţiei din Los Angeles, care a desfăşurat 250 de agenţi pe teren pentru aplicarea măsurii.

Joi seara, întreruperile preventive de electricitate, decise cu o zi înainte de operatorul american PG & E, din cauza prognozelor meteo favorabile incendiilor forestiere, au lăsat sute de mii de clienţi fără curent în apropiere de San Francisco şi în nordul Californiei.

Citește și : Giuliani, anchetat în legătură cu activitățile sale în Turcia și Ucraina

În noaptea de joi spre vineri, operatorul a anunţat că electricitatea a fost restabilită pentru jumătate dintre clienţii afectaţi. Cu toate acestea, peste 300.000 de persoane au fost afectate de aceste întreruperi de curent.

Anul trecut în luna noiembrie, un puternic incendiu a devastat oraşul californian Paradise, provocând moartea a peste 80 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Bursa Președintelui se dublează în anul de studii 2024-2025

Bursa Președintelui se dublează în anul de studii 2024-2025 15 studenți și elevi vor primi bursa prezidențială majorată în acest an de studii. Mai exact,...

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen

POLITICO: Europa are cu adevărat un comisar pentru apărare. Dar nu unul numit de Ursula von der Leyen Lituanianul Andrius Kubilius este candidatul oficial pentru...

Grav accident în raionul Cahul: Cinci persoane, transportate la spital

Grav accident în raionul Cahul: Cinci persoane, transportate la spital Ceața din această dimineață a provocat un grav accident rutier în raionul Cahul. Un microbuz...

VIDEO/ Cântec personalizat și candidat „ȘOR” sub acoperire. Cum a decurs a 2-a săptămână de campanie electorală

VIDEO/ Cântec personalizat și candidat „ȘOR” sub acoperire. Cum a decurs a 2-a săptămână de campanie electorală Suntem la finele celei de a doua săptămâni...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.