Mai multe școli și grădinițe din Bălți NU au nici acum căldură în calorifere

O parte semnificativă a instituțiilor de învățământ din municipiul Bălți rămâne, deocamdată, neconectată la sistemul de încălzire. Potrivit declarațiilor făcute de viceprimarul Vitalie Balan, 13 dintre cele 32 de grădinițe din oraș nu au fost încă racordate la căldură.

Situația este similară în școli, unde 6 din 23 de instituții rămân deconectate de la sistemul centralizat, transmite tvn.md.

Citeşte şi: Krasnoselski cere o întâlnire urgentă cu Maia Sandu – Stiripesurse.md

„Grădinițele care dispun de sisteme autonome de încălzire, anterior conservate, au posibilitatea să le pornească în mod independent, fără a aștepta conectarea centralizată”, a explicat viceprimarul.

Municipalitatea susține că lucrările de pregătire a rețelelor termice sunt în desfășurare, iar toate instituțiile de învățământ ar urma să fie conectate treptat la sistemul de încălzire în zilele următoare, în funcție de condițiile tehnice și de temperaturile de afară.

Tags: BalţigrădiniţescoliVitalie Balan
Social