Mai multe state americane relaxează legislaţia privind drogurile

Publicat:

Mai multe state americane au profitat marţi de referendumurile care însoţesc în mod tradiţional alegerile prezidenţiale americane pentru a-şi relaxa legislaţia privind drogurile, începând cu Oregon, care a dezincriminat deţinerea aşa-numitelor droguri “dure” pentru uz personal, o premieră în Statele Unite, potrivit presei locale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Patru state noi – Arizona, Montana, New Jersey şi Dakota de Sud – se vor alătura listei celor în care consumul recreativ de canabis este legal, numărul total al acestora urmând să ajungă la cincisprezece.


Citeşte şi: Donald Trump câştigă alegerile într-unul din cele mai disputate state

Alegătorii din Oregon, un stat foarte progresist din nord-vest, s-au pronunţat în favoarea dezincriminării oricărei deţineri de narcotice, inclusiv a aşa-numitelor droguri “dure” precum heroina sau cocaina, atunci când este vorba despre o cantitate mică destinată uzului personal.

O a doua consultare populară a legalizat utilizarea în anumite condiţii a psilocibinei, un narcotic extras din anumite specii de ciuperci halucinogene.

Prima măsură prevede că un individ, chiar şi un minor, aflat în posesia unei cantităţi mici de droguri destinate consumului personal va avea de ales între plata unei amenzi de o sută de dolari sau urmarea de tratamente gratuite în centre de detoxifiere. Aceste centre vor fi parţial finanţate din venituri fiscale din industria canabisului, legală în Oregon.

Cantităţile de droguri acceptate aflate în posesia unui individ depind de fiecare substanţă: un gram sau mai puţin pentru heroină, două grame pentru cocaină etc.

Fabricarea şi vânzarea de droguri ilegale vor rămâne infracţiuni după adoptarea acestei măsuri, care a avut sprijinul mai multor asociaţii de medici şi asistenţi medicali din acest stat. “Pedepsirea oamenilor pentru consumul de droguri şi dependenţă este costisitoare şi nu a funcţionat. Cea mai bună abordare este mai multă grijă, fără penalizări”, au spus organizaţiile.

În schimb, Asociaţia Medicală din Oregon s-a opus măsurii care validează utilizarea psilocibinei şi a “ciupercilor magice” pentru toţi indivizii cu vârsta sub 21 de ani, în centrele autorizate şi sub supravegherea profesioniştilor.

Citeşte şi: Democraţii americani îşi păstrează controlul în Camera Reprezentanţilor

Fabricarea şi consumul de psilocibină sunt în prezent complet ilegale în Oregon şi la nivel federal.

Autorităţile sanitare din fiecare stat urmează să instituie reglementările şi criteriile pentru înfiinţarea centrelor de consum de ciuperci halucinogene, care nu îşi vor deschide porţile până în ianuarie 2023.

Oregon a fost primul stat american care a dezincriminat canabisul, în 1973, şi a legalizat consumul său în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed Jurnalistul Richard Kay a dezvăluit că a avertizat-o pe Prințesa Diana despre...

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA O femeie de 42 de ani a recunoscut că a...

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul Poluarea cu particule de microplastic (particule cu dimensiuni de la 5 milimetri până la...

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă Jens Lehmann a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.