Mai multe state europene cer creşterea livrărilor de gaze americane

Publicat:

Cel puţin 12 directori ai unor companii americane active în sectorul gazelor de şist s-au întâlnit miercuri cu oficiali ai unor state europene pentru a discuta extinderea livrărilor de gaze spre Europa pe fondul eforturilor destinate înlocuirii importurilor din Rusia, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Directorii de companii s-au întâlnit la Houston (Texas) cu miniştrii Afacerilor Externe, miniştrii Economiei şi clienţi comerciali care vor să îşi reducă importurile de petrol, gaze naturale şi gaze lichefiate din Rusia, după invadarea Ucrainei. Comisia Europeană intenţionează să îşi reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti cu două treimi în acest an.


Vezi şi: Macron denunţă criticile ‘scandaloase’ ale premierului polonez – Black News

Delegaţii din Letonia, Estonia, împreună cu diplomaţi din Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Ungaria, Letonia şi Marea Britanie au efectuat o vizită la terminalul de export de gaze lichefiate Golden Pass din Sabine Pass, Texas, iar ulterior s-au întâlnit la Houston cu producătorii americani de gaze de şist, a anunţat Fred Hutchison, director general la asociaţia de profil LNG Allies.

Printre companiile americane care au luat parte la discuţiile de miercuri se numără Chesapeake Energy, Coterra Energy, EOG Resources şi EQT Corp, a precizat Fred Hutchison. Potrivit acestuia, sunt programate întâlniri individuale între directorii companiilor americane şi reprezentanţii comerciali din Letonia, Estonia şi Slovacia.

“Situaţia în Europa este destul de precară. Toate aceste ţări, care sunt dependente de gazele naturale ruseşti, sunt angajate să reducă această dependenţă şi în unele cazuri să o reducă complet”, a spus Fred Hutchison.

Citeşte şi: Apropiaţii lui Trump riscă să fie incriminaţi pentru asaltul de la Capitoliu – Black News

Însă construcţia unor noi capacităţi pentru gaze lichefiate durează mai mulţi ani şi noi cantităţi suplimentare nu vor fi disponibile până la mijlocul deceniului. “Provocările la adresa capacităţilor în 2022 sunt mari dar oportunităţile pentru anii următori sunt excelente”, a apreciat Fred Hutchison.

Nevoia unor noi facilităţi de gaze lichefiate a fost evidenţiată miercuri şi de directorul general de la Pioneer Natural Resources, Scott Sheffield, cu prilejul unei audieri în Congresul SUA. Scott Sheffield a îndemnat Congresul să sprijine construcţia de noi facilităţi de lichefiere a gazelor în SUA. “Trebuie să construim noi facilităţi de gaze lichefiate în nord-est”, a spus Sheffield. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice Autoritățile din Franța, temându-se de posibili „spioni”, au refuzat accesul...

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.